Accidentul s-a petrecut vineri seară, lângă trecerea de pietoni dintre Piaţa Mare şi Oradea Plaza.

"Conducătorul unei autoutilitare venea regulamentar dinspre strada Cele Trei Crişuri şi avea cam 50 kilometri pe oră când, după semafor, din sens opus, dinspre Nufărul, un scuterist de 32 de ani din Oradea, cu un pasager, s-a dezechilibrat în curba uşor spre dreapta, a căzut pe carosabil şi a mers în derapaj până sub roţile dubei", a declarat BIHOREANULUI agentul şef principal Florin Bogdan, de la Poliţia Rutieră, care a făcut cercetările la faţa locului.

Potrivit acestuia, motociclistul a fost transportat la Spitalul Judeţean, cu răni uşoare, şi în prezent este investigat de medici, iar pasagerul acestuia a scăpat fără nicio rană. "Scuteristul are doar contuzii, iar deocamdată nu e pune problema de internare. I s-au recoltat probele biologice, deoarece din alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,64 în aer expirat", a mai precizat Bogdan.