Se adâncește criza SUA - Ucraina. Președintele american Donald Trump a suspendat toate ajutoarele militare acordate țării invadate de Rusia, în urma conflictului său public de vineri cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni un oficial al Casei Albe.

De această suspendare, luată „pentru moment”, sunt afectate toate echipamentele militare americane care nu au ajuns deja în Ucraina, inclusiv armamentul aflat în mijloace de transport aerian sau naval sau care așteaptă în tranzit în Polonia.

Casa Albă a decis întreruperea sprijinului militar pentru Kiev în contextul în care oficialii americani caută să obțină o asumare din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a vinei pentru colapsul relațiilor dintre cei doi lideri în urma disputei de vineri din Biroul Oval, precizează CNN.

„Potrivit mai multor oficiali, citați de postul american de televiziune, Trump și consilierii săi de rang înalt așteaptă o recunoaștere din partea lui Zelenski – eventual sub forma unor scuze publice – înainte de a merge mai departe cu acordul privind mineralele sau cu o discuție privind continuarea ajutorului extern. Decizia de a opri ajutorul a fost luată luni seară târziu, a precizat una dintre sursele citate de CNN, și reprezintă o strategie de presiune asupra Ucrainei”, notează HotNews.ro.

Pauza în privința livrărilor de arme va dura până când preşedintele Donald Trump va stabili că liderii ucraineni demonstrează un angajament de bună-credinţă faţă de pace, au relatat Bloomberg şi Fox News.

HotNews.ro mai notează că decizia vine în contextul în care, după preluarea mandatului, în ianuarie, Trump a răsturnat politica SUA privind Ucraina și Rusia, adoptând o poziție mai conciliantă față de Moscova – și după o confruntare explozivă cu Zelenski în Biroul Oval de la Casa Albă vineri, în care președintele american l-a criticat pentru că nu este suficient de recunoscător pentru sprijinul Washingtonului în războiul cu Rusia.

Deocamdată, Biroul de presă al lui Zelenski nu a răspuns imediat unei solicitări Reuters de a oferi un punct de vedere, în afara orelor de program.

Un analist politic a subliniat la CNN că Rusia sărbătorește probabil întreruperea de către Donald Trump a ajutorului militar pentru Ucraina. „Cred că Kremlinul obține cam tot ceea ce își dorește”, a declarat Matthew Schmidt, profesor asociat de securitate națională și științe politice la Universitatea din New Haven, adăugând: „Ceea ce vedem cu adevărat aici este că Statele Unite negociază doar cu Europa. Și forțează Ucraina, ceea ce este o întorsătură ciudată a evenimentelor”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!