Bihorenii sunt chemați, sâmbătă seară, din nou în stradă, începând cu ora 19, în Piața Unirii din Oradea. Amintind de incidentele din Capitală, unde sute de oameni, inclusiv un orădean, au fost răniți în confruntări cu jandarmii, membrii organizației Oradea Civică îi îndeamnă pe cetățeni să protesteze

Potrivit paginii de Facebook care anunță evenimentul, protestul este programat să dureze până la ora 21.

„Cu totul diferit faţă de protestele din ţară de la Oradea, Cluj, Timișoara sau Sibiu, Jandarmeria din București a acţionat precum câinii din Ferma animalelor a lui George Orwell, la comanda porcilor. Au fost bătuţi şi gazaţi, înproşcaţi cu tunurile de apă copii, adolescenţi şi bătrâni laolaltă cu ultraşii. Au fost şi femei gravide. Până la ora asta bilanţul răniţilor este 426. Ore în şir ne-au fost bruiate reţelele. Sistemul mafiot a apelat la toate armele din dotare. Jandarmeria a fost transformată în arma principală şi a acţionat pe străzile Bucureştiului precum Securitatea bolşevică. Pentru asta trebuie să plătească şi vor plăti nu doar Liviu Dragnea. Trebuie să plătească tot eşalonul 1 şi 2 din PSD care susţin acest sistem criminal. Trebuie să plătească toţi cei din Jandarmerie şi poliţie care au dat comenzi sau au făcut exces de zel. Totul este filmat. Acest partid este antinaţional, criminal, bolşevic. Procuratura trebuie să se autosesizeze şi să deschidă dosar pentru evenimente din 10 august 2018”, se arată în anunț.

De precizat că între persoanele rănite în capitală se numără și un orădean, membru al asociației Oradea Civică.

Vineri seară, peste 800 de orădeni au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva politicienilor de la putere și cerând demisia guvernului PSD-ALDE.

Citiți detalii în articolul Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)