Pasajul suprateran lung de peste 400 de metri ridicat de-a lungul DN1 la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd a fost dat în circulație sâmbătă dimineața, după o investiție de 28 de milioane de lei fără TVA.
„S-a deschis pasajul de la ieșirea din Oșorhei spre Cluj. Mulțumesc Consiliului Județean Bihor pentru acest proiect și dumneavoastră, celor din vecinătatea lui, locuitori sau persoane juridice, pentru răbdare și înțelegere!”, a transmis, pe pagina Primăriei Oșorhei, edilul comunei, Ioan Gligor, alături de un clip de sâmbătă dimneața, de la deschiderea traficului.
Pasajul lung de 402 metri, lat 10 de metri și cu două benzi este amplasat deasupra sensului giratoriu dintre Centura Oșorhei, drumul spre Fughiu și DN1.
Dinspre Centura Oșorhei spre Aleșd a fost amenajată și o bandă dedicată virajului la dreapta, astfel încât șoferii să nu mai fie nevoiți să intre în sensul giratoriu.
„Este primul pasaj finalizat de Consiliul Județean Bihor din cele 8 pe care le vom realiza. Aceste 8 pasaje subterane și supraterane le construim în cele mai aglomerate intersecții din județul nostru pentru fluidizarea traficului și creșterea siguranței”, a transmis Mircea Mălan, președintele CJ Bihor.
Investiția a fost realizată într-una dintre cele mai tranzitate din județ, cu un trafic de aproximativ 24.000 de autovehicule pe zi. Finanțarea a fost asigurată cu fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.
(sursa video: Primăria Oșorhei / Facebook)