Vremea bună îi determină pe tot mai mulţi bihoreni să îşi cureţe terenurile prin incendiere, însă această practică periculoasă duce la un număr tot mai mare de incendii de vegetaţie, care se lasă uneori cu pagube însemnate, dar și cu amenzi mari. Doar în cursul zilei de joi, pompierii au fost solicitaţi să stingă să intervină pentru stingerea a 10 incendii, cinci dintre acestea având un risc mare de propagare la gospodării şi păduri. 

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, focul a afectat o suprafaţă totală de aproape 50 de hectare, afectând terenuri, păşuni comunale şi păduri din localităţile Bulz, Vadu Crişului, Valea Crişului, Bratca, Ţeţchea, Fâşca, Săldăbagiu de Munte, Tomnatic şi Sărand.

"Pompierii Staţiei Aleşd au reuşit să salveze din calea flăcărilor două locuinţe din Bratca, două anexe gospodăreşti din Vadu Crişului şi Bulz, precum şi o pădure din Fâşca, iar pompierii Secţiei Beiuş au protejat o pădure din Tomnatic", a transmis lt. col. Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a ISU Bihor.

De menționat că miercuri, 5 martie, șase asemenea incendii au izbucnit, în Bihor, afectând peste 26 de hectare de terenuri și pășuni în localitățile Uileacu de Beiuș, Hotar, Ștei, Ghighișeni, Zece Hotare și Tinca. 

Amenzi usturătoare

Conform purtătoarei de cuvânt a ISU Bihor, incendiile au fost provocate, în mare parte, de utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor agricole.

"Zilnic, în această perioadă, la nivelul judeţului Bihor se produc incendii generate de acţiuni de ardere a vegetaţiei uscate, desfăşurate de cetăţeni în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară, evenimente care pun în pericol vieţile şi bunurile oamenilor, precum şi mediul înconjurător", a mai transmis lt. col. Roşca.

De reţinut că arderea vegetaţiei uscate este interzisă prin lege, iar amenzile sunt ridicate. Persoanele fizice care nu respectă aceste reglementări riscă sancţiuni cuprinse între 7.500 şi 15.000 de lei, în timp ce persoanele juridice pot fi amendate cu sume cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei. 

În plus, incendiile provocate în ariile protejate, cum ar fi în zona Defileului Crişului Repede, sau pe terenurile supuse refacerii ecologice pot fi considerate infracţiuni, pedepsite cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală.

Reprezentanta ISU Bihor a mai transmis că incendiile de vegetaţie pot avea consecinţe tragice, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti.

De asemenea, acestea pot afecta vizibilitatea pe drumurile publice, crescând riscul producerii accidentelor rutiere.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!