Un copil de 13 ani a ajuns la spital, după ce a fost împuşcat în abdomen, din greşeală, de poliţiştii din Tulcea. Oamenii legii urmăreau un şofer beat, au tras 10 focuri de arme, iar un glonţ a ricoşat în copilul care era pe bicicletă.
S-a întâmplat sâmbătă, în localitatea Turcoaia, judeţul Tulcea. Poliţiştii au oprit în trafic un conducător auto care nu avea permis de conducere şi a luat-o la goană. În urmărirea lui, unul dintre agenţi a tras focuri de avertisment în plan vertical, apoi înspre bărbat, rănindu-l la nivelul gleznei.
Potrivit Antena 3, poliţistul a tras 10 focuri de armă, din care 6 în aer şi 4 către şofer. Unul din acestea a ricoşat din asfalt într-un stâlp, iar de-acolo în copilul de 13 ani.
Atât adolescentul, cât şi şoferul au ajuns la spital. Copilul a fost operat de urgenţă, pentru ca medicii să îi scoată glonţul, care i-a pătruns în abdomen şi i-a perforat şi colonul. Duminică, adolescentul era internat pe secţia de Terapie Intensivă.
Şoferul oprit în trafic avea şi o alcoolemie de 0,37 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, el are antecedente pentru conducere fără permis.