Scandal de toată pomina la Cernavodă, unde un preot ortodox și soția lui au fost reținuți de polițiști după ce primarul localității, Liviu Cristian Negoiță, i-a reclamat că l-au bătut în plină stradă.

Edilul a povestit că, miercuri seară, a plecat de la sediul primăriei Cernavodă în jurul orei 21 și se îndrepta spre casă când a fost atacat de preotul Florin Bărbulescu şi de o femeie care îl însoţea și care, s-a aflat ulterior, este soția acestuia.

„Alaltăseară, la ora 21:15, am plecat din primărie, în drum spre casă, unde locuiesc la 300 m distanță, iar doi indivizi – un preot și o femeie au început să mă agreseze fizic pe stradă cu pumnii și picioarele. Eu am scos telefonul, să înregistrez agresiunea, dar au dat cu dispozitivul de pământ până l-au spart. Întreg evenimentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere amplasate în perimetrul unde s-a petrecut evenimentul. Ieri dimineață, m-am prezentat la Parchet, unde am depus o plângere și, ulterior, la Arhiepiscopie unde am depus încă o plângere. Astăzi, am fost audiat de către Parchet și urmează să așteptăm căile legale. Nu este normal să se ajungă să fiu agresat pe stradă”, a declarat primarul, potrivit Antena 3.

Preotul a fost suspendat de la slujire și este anchetat acum și de superiorii săi din Arhiepiscopia Tomisului. 

Oamenii zonei spun că scandalul a izbucnit pentru că primarul Negoiță se iubește cu fosta soție a preotului Bărbulescu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!