Decizia Federației Române de Fotbal de a introduce sistemul Multiball în play-off-ul Ligii a II-a este privită ca o schimbare binevenită la Oradea.
Antrenorul principal al echipei, Erik Lincar, a reacționat public, subliniind că măsura ar putea rezolva una dintre problemele frecvente semnalate în deplasările din acest sezon.
Tehnicianul a vorbit miercuri, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Stadionul „Iuliu Bodola”, despre impactul pe care îl va avea noul sistem asupra jocului. Acesta a evidențiat faptul că, de-a lungul sezonului, a reclamat în repetate rânduri timpii morți apăruți atunci când mingea părăsea terenul, situații care fragmentau ritmul partidelor.
„Este o veste foarte bună pentru fotbalul românesc. În sfârșit, nu se va mai pierde timp inutil, iar jocul va avea continuitate. Nu vom mai depinde de cât de repede sunt returnate mingile în teren”, a transmis Lincar.
Antrenorul consideră că implementarea sistemului Multiball va aduce un plus de corectitudine, mai ales în meciurile tensionate, unde fiecare detaliu poate influența rezultatul. În opinia sa, noul sistem va elimina suspiciunile legate de întârzierea deliberată a reluării jocului și va permite echipelor să se concentreze exclusiv pe evoluția din teren.
Totodată, Lincar a atras atenția că ritmul jocurilor din Liga a II-a are de câștigat: „Dacă vrem intensitate și un nivel mai ridicat, trebuie să avem mingea în joc cât mai mult timp. Fotbalul trebuie să se joace, nu să fie întrerupt constant”.

Ce presupune sistemul Multiball
Noul mecanism introdus de FRF are ca scop reducerea întreruperilor și accelerarea reluării fazelor. În cadrul acestuia vor fi utilizate 15 mingi, distribuite în jurul terenului, astfel încât jucătorii să aibă permanent la dispoziție o minge pentru repunerea rapidă în joc.
Mingile vor fi așezate pe suporturi speciale, în apropierea liniilor de margine și de poartă, iar jucătorii vor putea folosi direct cea mai apropiată minge atunci când cea inițială iese în afara terenului. Copiii de mingi nu vor mai înmâna balonul, rolul lor fiind limitat la reașezarea acestora pe suporturi.
Implementarea sistemului vine și cu reguli stricte: oficialii, jucătorii sau membrii staffului nu au voie să intervină asupra poziționării mingilor, iar orice abatere poate atrage sancțiuni pentru clubul organizator.