Cum şi-au primit doar 70% din salariile pe luna martie şi bugetul pe 2018 al Consiliului Judeţean Bihor rămâne încă nevotat, angajaţii instituţiei şi ai instituţiilor subordonate vor merge la şedinţa ordinară a lunii aprilie să pună presiune asupra consilierilor judeţeni, în timp ce angajaţii DGASPC vor picheta în faţa CJ Bihor.

Pe Facebook a fost lansat de curând evenimentul "Vom fi prezenţi. Ott leszünk.", prin care angajaţii Consiliului Judeţean şi cei ai instituţiilor subordonate sunt chemaţi să participe la şedinţa ordinară programată miercuri, la ora 11.

Pe ordinea de zi a acesteia apare încă o dată proiectul de buget pe 2018, "trântit" până acum de aleşii PNL. 

"După ce nici în luna aprilie nu au avut buget votat şi aprobat, serviciile publice din judeţul Bihor sunt blocate. Incapacitatea de decizie a Consiluilui Judeţean Bihor pune în pericol însăşi existenţa noastră, şi împiedică dezvoltarea comunităţii noastre", se arată în "convocator".

De asemenea, organizatorii spun că s-au "săturat de nepăsarea absenţilor". "Suntem revoltaţi de faptul că, folosindu-se de neputinţa noastră, ei ne abandonează pe noi, cetăţenii. Noi vom fi prezenţi la următoarea şedinţă ordinară, cerând, ca asemenea nouă, şi decidenţii să îndeplinească sarcinile încredinţate", se încheie anunţul.

Mai mult, Sindicatul Familia din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a anunţat că angajaţii instituţiei vor picheta, miercuri, între orele 10.30 şi 13, Consiliul Judeţean Bihor.

Preşedintele Sindicatului, Ramona Lunca, subliniază că din cauza neplăţii salariilor "nu se mai poate asigura traiul zilnic al familiei, nu se pot plăti utilităţi, nu se pot achita ratele la bănci".

"Considerăm nejustificată plata salariului, deoarece acest drept este garantat de legislaţia în vigoare. (…) Motivele politice pentru care nu se votează bugetul sunt nejustificate şi imorale, deoarece produc suferinţă pentru sute de angajaţi şi pentru familiile acestora", a transmis reprezentanta Sindicatului Familia.

Bugetul Consiliului Judeţean Bihor şi implicit al instituţiilor subordonate rămâne nevotat de mai multe şedinţe. Aleşii PNL Bihor, în număr de 17, nu vor să treacă proiectul de buget, liderul acestora, Ionel Avrigeanu, susţinând că există mai multe neclarităţi în proiect şi denunţând reprezentanţii puterii – UDMR, PSD şi ALDE – că nu s-au consultat cu opoziţia când au distribuit bugetul.