Primăria Oradea a transmis, miercuri, o informare despre stadiul lucrărilor de infrastructură rutieră din zona Pieţei Cetate, arătând că se lucrează în ritm alert la realizarea pasajului subteran, inclusiv noaptea. 

Potrivit municipalităţii, constructorul a forat cei 86 de piloţi aferenţi viitorului pasaj, iar acum lucrează la realizarea rampei dinspre Bulevardul Cantemir. Adică, se detaliază în informare, s-a realizat săpătura aproape de cota finală, s-a finalizat incinta de palplanşe aferentă acesteia şi s-au turnat două banchete deasupra piloţilor. 

"Ca să nu se creeze aglomeraţie suplimentară în trafic, constructorul a început să lucreze inclusiv după-masa şi chiar noaptea. Între timp, în zonă au fost realizate şi lucrările pentru devierea reţelelor de utilităţi. Urmează realizarea armăturii rampei, circulaţia fiind deviată pe linia de tramvai pentru a se putea executa lucrările aferente acestui obiectiv", se arată în comunicat. 

(foto: Cristian Culiciu)

Proiectul de infrastructură de lângă Piaţa Cetate este executat de asocierea formată din SC Freyrom SA, SC Procons Group SRL, SC Metabet CF SA şi SC Leko Construct SRL. 

Investiţia costă 27 milioane de lei fără TVA şi presupune realizarea unui pasaj subteran pe relaţia str. Dimitrie Cantemir – Centrul Civic, a două sensuri giratorii la nivelul solului, modernizarea zonei pietonale, a trotuarelor, piste de biciclete, staţii de transport public, plantare de arbori şi arbuşti, plus realizarea unui sistem de irigaţii. 

Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, astfel că 98% dintre cheltuielile eligibile sunt acoperite din bani europeni. 

Municipalitatea are în pregătire şi un alt proiect, de realizare a unui sistem de pasaje subterane în locul actualei "turbogiraţii" din Centrul Civic.  

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!