Bihorenii care locuiesc într-una dintre localităţile din Zona Metropolitană Oradea nu trebuie să completeze vreo declaraţie pe proprie răspundere atunci când circulă pe teritoriul ZMO, au transmis, vineri, reprezentanţii asociaţiei de UAT-uri şi cei ai Primăriei Oradea.

În hotărârea adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind intrarea României în starea de alertă se precizează că deplasările "în afara localităţii / zonei metropolitane" sunt interzise, cu mai multe excepţii, pe care românii trebuie să le certifice prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere. 

Drept urmare, în interiorul unei zone metropolitane, locuitorii se pot deplasa liberi.

Asociaţia de dezvoltare intercomunitară ZMO a fost constituită oficial, încă din 2005, prin asocierea mai multor UAT-uri din jurul Oradiei, cu scopul de a stimula creşterea prosperităţii zonei.

Zona Metropolitană Oradea este compusă astăzi din următoarele unităţi administrativ-teritoriale:

1. Municipiul Oradea
2. Comuna Biharia - sate aparţinătoare: Biharia şi Cauaceu
3. Comuna Borş - sate aparţinătoare: Borş, Sântion, Santăul Mare şi Santăul Mic.
4. Comuna Cetariu - sate aparţinătoare: Cetariu,Tăutelec, Şişterea şi Şuşturogiu
5. Comuna Girişu de Criş - sate aparţinătoare: Girişu de Criş şi Tărian
6. Comuna Ineu - sate aparţinătoare: Ineu, Botean şi Husasău de Criş
7. Comuna Nojorid - sate aparţinătoare: Nojorid, Şauaieu, Livada de Bihor, Leş, Apateu, Chişirid şi Păuşa
8. Comuna Oşorhei - sate aparţinătoare: Oşorhei, Alparea, Fughiu, Cheriu şi Felcheriu
9. Comuna Paleu - sate aparţinătoare: Paleu, Uileacu de Munte şi Săldăbagiu de Munte
10. Comuna Sânmartin - sate aparţinătoare: Sânmartin, Băile Felix, Băile 1 Mai, Cihei, Cordău, Rontău, Haieu şi Betfia
11. Comuna Sântandrei - sate aparţinătoare: Sântandrei şi Palota
12. Comuna Toboliu - sate aparţinătoare: Toboliu şi Cheresig