Bihorenii care vor să fie vaccinaţi anti-Covid cu serul produs de Pfizer & BioNTech și sunt eligibili în această etapă pot să se programeze, începând de sâmbătă, 27 februarie, urmând ca vaccinarea efectivă să înceapă luni, 1 martie.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 a anunțat vineri că, la nivel național luni se vor deschide 130 de noi cabinete, dintre care 3 în Bihor, persoanele eligibile urmând să primească serul produs de Pfizer şi BioNTech.

"Imunizarea bihorenilor eligibili se va face în trei cabinete de vaccinare, unul la Orăşelul Copiilor din Oradea, unul la sala de sport „Nicolae Jiga” din Tinca şi unul la sala de sport din Beiuş", a declarat, contactată de BIHOREANUL, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Daniela Rahotă.

Cine se poate vaccina?

Un comunicat transmis vineri după amiază de DSP Bihor arată că în cele 3 noi cabinete se vor putea vaccina doar persoanele vulnerabile.

„Înscrierea (programarea) pentru vaccinarea în cadrul acestor trei noi cabinete de vaccinare (...) se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv următoarele trei categorii: persoanele cu boli cronice, persoanele cu vârste de peste 65 ani, persoanele cu dizabilități”, explică DSP.

Programările la vaccinare se pot face prin intermediul platformei ROVaccinare (de către beneficiar sau aparținător), fie prin medicul de familie/ curant, prin call center, la numărul unic: 021. 414.44.25, fie la numărul de suport destinat județului Bihor: 021. 414.44.59.

Pe de altă parte, bihorenii cu vârsta de până în 55 de ani se pot programa în continuare pentru vaccinul AstraZeneca, în cele 4 centre care administrează acest tip de vaccin: la parterul clădirii internatului Colegiului Tehnic "Traian Vuia" Oradea (unde, potrivit platformei de vaccinare, vineri după amiază se mai puteau face programări pe 11 martie), dar şi la sălile de sport din Sântandrei, Beiuş şi de la Colegiul Naţional "Octavian Goga" Marghita, unde se mai puteau face programări inclusiv pentru data de 2 martie.

Vezi mai jos lista centrelor de vaccinare din Bihor și ce vaccinuri administrează! (Foto: Prefectura Bihor)