Temperaturile scad în toată ţara, astfel că, săptămâna viitoare vremea va fi mai potrivită acestei perioade a anului, după cum arată Administraţia Naţională de Meteorologie în estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor.

În Crişana, în intervalul 24 - 29 octombrie, media regională a maximelor termice se va situa în jurul valorii de 15 grade. Dacă până pe 23 octombrie temperaturile minime sunt între 8 şi 10 grade, în zilele următoare, vor marca o uşoară scădere şi se vor situa în jurul unei valori medii de 6 grade, fără a prezenta variaţii semnificative. În zilele de 22 şi 23 octombrie, vor fi ploi pe arii extinse.

În Transilvania, temperatura aerului scade uşor şi treptat, spre 14 grade pe 24 octombrie, după care se va menţine, în medie, în jurul acestei valori. Temperaturile nocturne vor fi de 6 -7 grade până pe 24 octombrie, iar între 25 şi 29 octombrie se vor situa în jurul valorii medii de 4 grade.

Şi la munte se răceşte, astfel încât, în intervalul 24 – 29 octombrie, media temperaturilor maxime va fi de 6 - 8 grade, apropiată de valoarea climatologic normală pentru final de octombrie.

În Maramureş, în jurul datei de 24 octombrie, media maximelor va fi de aproximativ 14 grade, iar în următoarele zile, până la sfârşitul lunii, nu se vor mai înregistra variaţii importante ale temperaturilor maxime. Până la sfârşitul lunii, regimul termic nocturn va avea o evoluţie caracterizată prin valori medii în jurul a 4 - 5 grade.

În Dobrogea, minimele vor ajunge zilele următoare în jurul a 9 grade, în Muntenia în jurul a 8 grade, iar în Oltenia – la 7 grade.