Regia de Transport Local a anunţat că, datorită unor lucrări de reabilitare a căii de rulare, circulaţia tramvaielor în unele zone din Rogerius se va face cu autobuze, dimineaţa şi seara.

Astfel, joi, între Parcul Olosig şi Podul CFR se va circula cu două autobuze între orele 20 şi 23.30, iar între Pod CFR - Sinteza călătorii vor fi transportaţi cu un tramvai pendular.

Vineri, între orele 5 şi 8 dimineaţa se va circula cu două autobuze pe tronsonul Pod CFR - Sinteza, iar sâmbătă, 10 aprilie, se va circula cu travaiul pendular pe tronsonul Pod CFR - Sinteza.

"Circulaţia mijloacelor de transport în comun în celelalte zone din oraş nu va fi afectată. În celelalte intervale orare, tramvaiele în zonele menţionate vor circula normal", a precizat Carmen Tocuţ, de la biroul de relaţii cu presa al OTL.