În acest sfârşit de săptămână se repune în mişcare şi campionatul Diviziei A la baschet feminin, acolo unde Oradea are o echipă care, la jumătatea competiţiei, ocupă antepenultima poziţie în clasament şi care nu prea a dat rezultate în tur. Tocmai pentru aceasta conducerea Universităţii CSM a luat decizia să se despartă în această iarnă de cele două jucătoare americance pe care le avea în lot, singurele straniere.

În prima etapă a returului, sâmbătă, începând cu ora 17,00, la Arena "Antonio Alexe", formaţia orădeană va primi replica grupării CSM Satu Mare, o echipă mult mai bine situată în clasament, pe poziţia a VI-a, cu 11 victorii, în 15 jocuri, faţă de doar două ale bihorencelor, care în rest, în celelalte 13 dispute ale turului de campionat, au fost învinse.

Indiscutabil, formaţia sătmăreană porneşte cu prima şansă în acest joc, înscris în cadrul etapei a XVI-a a competiţiei. Din păcate, antrenoarea Adriana Niculescu se confruntă cu câteva probleme de efectiv şi nu va putea conta la această confruntare pe serviciile jucătoarelor Gavra şi Sărăcuţ, ambele accidentate şi care nu vor putea fi refăcute până la ora partidei.

Într-o altă ordine de idei, în această săptămână, la antrenamentele echipei orădene s-au prezentat şi trei jucătoare, două venite de la Sepsi Sf. Gheorghe, formaţie de la care a plecat în această iarnă şi antrenorul orădean Veres Attila şi care se confruntă cu grave probleme financiare, precum şi o baschetbalistă de culoare, provenită de la Sportul Studenţesc. "Se discută în aceste zile oficializarea transferurilor acestor jucătoare şi este foarte posibil ca să le avem în lot. Nu ştiu dacă deja de la primul joc din retur, dar de la următoarele, este foarte probabil", a declarat directorul CSM Oradea, Florin Birta.

Meciul Univ. CSM Oradea - CSM Satu Mare, de sâmbătă, ora 17, de la Arena "Antonio Alexe", va fi arbitrat de Cristian Trofim şi Răzvan Puf şi va fi supervizat de comisarul FRB Alexandru Columban.

Etapa a XVI-a, prima a returului de campionat, este programată, în întregime, sâmbătă. Primul joc, de la ora 11, CSBT Alexandria -Rapid. Apoi, printre altele, Olimpia Braşov va primi replica echipei Municipal Târgovişte, Universitatea Alba Iulia se va confrunta cu CSM Sportul Studenţesc, iar SCM Craiova cu Universitatea Cluj.


Clasament:

1. CS Municipal Targovişte 30 p
2. CS Universitatea Alba Iulia 27 p
3. CS Nova Vita 27 p
4. ICIM Univ V. Goldis 27 p
5. CSBT Alexandria 27 p
6. CS Municipal Satu Mare 26 p
7. SCM Craiova 24 p
8. BCM Danzio Timişoara 24 p
9. CSM Bucureşti Sportul Studenţesc 22 p
10. CS Olimpia Braşov 21 p
11. Universitatea Cluj-Napoca 19 p
12. CS Rapid 19 p
13. CS Olimpia Bucureşti 18 p
14. Universitatea CSM Oradea 17 p
15. Politehnica National Iaşi 17 p
16. BBALL 6 Sepsi BC 15 p