Rotaract Club Oradea va organiza, în cadrul Târgului de Crăciun, o nouă ediție, cea de-a XIV-a, a proiectului caritabil „O cană de fericire”, prin intermediul căruia se vor strânge fonduri pentru școlile din mediul rural din Bihor.

De altfel, organizatorii au ales pentru această ediție motto-ul „Împodobim împreună educația copiilor din mediul rural”. 

La una dintre căsuțele din lemn care vor fi amenajate la Târgul de Crăciun, în Piața Ferdinand, participanții vor găsi așadar, în perioada 2-23 decembrie, vin fiert, ceai, ciocolată caldă, precum și cănile inscripționate cu mesajul „O cană de fericire”.

Veniturile adunate de pe urma vânzărilor vor fi folosite pentru achiziționarea de table interactive, laptopuri și videoproiectoare pentru școlile rurale care nu au astfel de echipamente, au transmis reprezentanții Rotaract Club Oradea. 

„Prima ediție a proiectului a fost organizată în Oradea în anul 2009, având menirea de-a ajuta comunitate. Printre reușitele noastre menționăm dotarea unei camere pentru terapie senzorială, dotarea mai multor instituții școlare cu rechizite, materiale didactice pentru nevăzători, calculatoare și multe altele”, se mai arată în comunicatul Rotaract.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!