Arborii din faţa Teatrului din Oradea au fost toaletaţi, joi, în prima parte a zilei la comanda Primăriei şi sub supravegherea unui specialist, dr. ing. horticol Gheorghe Sarca de la Facultatea de Protecţia Mediului.
După cum BIHOREANUL a scris, tisele din Piaţa Ferdinand urmează să fie relocate în Parcul 1 Decembrie, după ce Agenţia pentru Protecţia Mediului a aprobat proiectul de reabilitare a Pieţei Ferdinand propus de municipalitate.
Muncitori contractaţi de Primărie au tăiat mai multe crengi mari ale tiselor. "Toaletarea este necesară înaintea relocării ca să se prindă şi să crească acolo unde vor fi mutaţi. Se taie doar crengile uscate", a declarat BIHOREANULUI dr. ing. Gheorghe Sarca.
Acţiunea a fost făcută cu acordul Comisiei Consultative de tăieri şi toaletări de arbori a Primăriei.
Iniţial, muncitorii contractaţi de Primărie au toaletat cele trei tise situate chiar în faţa Teatrului, urmând să treacă şi la toaletarea tiselor mai tinere din scuarul cu statuia Reginei Maria. "În cazul acelor tise se va tăia mai puţin fiindcă sunt mai tinere şi nu au atâtea crengi uscate", a spus specialistul.
Soluţia nu-i mulţumeşte însă pe unii ecologişti. Preşedintele CRSE, Florin Budea, a scris pe Facebook că ce se întâmplă în faţa Teatrului este un masacru, criticând că sunt tăiate şi crengi verzi.
De altfel, de-a lungul timpului, ecologiştii s-au opus vehement tăierii arborilor din faţa Teatrului Regina Maria, fiind vorba despre o specie ocrotită de lege. Până la urmă, municipalitatea a propus varianta relocării lor în Parcul 1 Decembrie.
Mutarea celor 14 tise din Piaţa Ferdinand ar urma să se facă în această lună, după data de 19 aprilie, potrivit Ancăi Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.
Potrivit procedurii, în jurul arborilor ar urma să se taie baloţi de pământ de câte patru metri cubi şi astfel să fie ridicaţi şi duşi în prac, unde vor fi replantaţi.