În 12 aprilie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi s-a stabilit că sechestrul dispus în cursul procesului penal trebuie să poată fi contestat. Mai concret, a fost declarat neconstituţional art. 260 alineat 6 din Noul Cod de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asiguratorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată.
Curtea arată că, odată cu publicarea deciziei Curţii Constituţionale, legiuitorul are obligaţia de a pune de acord soluţia legislativă criticată cu dispoziţiile Constituţiei constatate a fi încălcate prin această decizie. Până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, ca o consecinţă a deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţele judecătoreşti urmează să aplice în mod direct art. 21 alin.(1) şi (3) şi art. 129 din Constituţie.
În motivarea deciziei de admitere a neconstituţionalităţii, Curtea arată că lipsa unei căi de atac separate împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, fie că este instanţa de fond sau de apel, contravine dreptului consacrat de art. 21 alin.(1) şi (3), art. 44 şi art. 129 din Constituţie.
De asemenea, în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice. Obligaţia de garantare se referă atât la îndatorirea statului de a se abţine de la orice afectare a dreptului de proprietate privată, cât şi la reglementarea din punct de vedere normativ a unor măsuri pozitive apte să asigure liniştita posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor.
Or, crearea unui cadru normativ care fragilizează garanţiile pe care statul trebuie să le stabilească în privinţa atributelor dreptului de proprietate privată duce la nesocotirea obligaţiei sale asumate prin textul Constituţiei şi implicit la încălcarea dreptului de proprietate privată. Totodată, Curtea reţine că vulnerabilizarea proprietăţii private a persoanei are drept efect crearea unui regim de insecuritate juridică a acesteia, dreptul său de proprietate devenind iluzoriu.