După ce marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, a gafat folosind cuvântul "tricoaie", secretarul de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, Sorin Butuza s-a scuzat pentru greşeala făcută. "A fost o exprimare nefericită", a spus Butuza.

Oficialul a garantat că acest cuvânt nu face parte din vocabularul său. "A fost o exprimare nefericită. Cred că mesajul trebuie văzut dincolo de această exprimare nefericită. În continuare spun că trebuie să ne mândrim că suntem români, trebuie să ne mândrim cu Centenarul. Nimeni nu a observat, nici eu am observat această greșeală, să spunem așa. Am vorbit și cu reprezentanții presei din Oradea, trebuie să ne bazăm pe evenimentele sportive. La Oradea este Campionatul European de Șah, aici (la Târgu-Jiu -n.r.) trebuie să ne bazăm pe Campionatul Național de Baschet. Cred că trebuie să vedem dincolo de unele expresii așa-zis nefericite. Nu face parte din vocabularul meu, nu folosesc niciodată. Dacă vă uitați și pe înregistrare, am pus și mâna pe microfon și nu este un cuvânt foarte clar. Îmi cer scuze în primul rând față de românii care s-au simțit ofensați, îmi cer scuze public față de ei pentru această scăpare, să zic gramaticală”, a spus Butuza, potrivit Mediafax.

Acesta speră că nu va rămâne cunoscut din cauza folosirii incorecte a unui cuvânt. Butuza a precizat că, deși se îmbracă în cămașă, de obicei, de această dată a folosit un tricou. „Tot timpul port cămașă. Acum am venit special în tricou, că am știut că o să sară presa pe mine. (...) Sper să nu rămână în istoria sportului românesc această greșeală sau eroare gramaticală", a mai spus Butuza.

Vezi aici momentul gafei lui Butuza: