Consiliul Judeţean Bihor s-a reunit, vineri, într-o şedinţă festivă dedicată Zilei Naţionale a României, prezidată de preşedintele Pásztor Sándor şi avându-l ca invitat pe prefectul judeţului, Ioan Mihaiu.
De la şedinţă au lipsit consilieri din mai multe tabere politice, inclusiv vicepreşedintele CJ, Ioan Mang. Merită precizat că şedinţa festivă a fost organizată la propunerea consilierului PNL Dacian Foncea.
Secretarul judeţului, Carmen Soltănel, a purtat ie, la fel şi consilierul PSD, Stela Babău. Alţi consilieri şi-au pus în piept cocarde tricolore.
În deschidere, aleşii au ascultat Imnul Naţional, interpretat de Leontin Ciucur, şeful Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, care a scăpat şi o mică bâlbă la unul dintre versuri. Interpretarea sa a fost primită, oricum, cu aplauze.
Preşedintele CJ, UDMR-istul Pásztor Sándor, nu a ţinut vreo alocuţiune despre Ziua Naţională a României, ci doar a mulţumit tuturor pentru prezenţă. El a dat cuvântul, în schimb, prefectului Ioan Mihaiu, care a subliniat importanţa zilei de 1 Decembrie şi a vorbit despre contribuţiile importante semnate, de-a lungul timpului, de români în domenii precum medicină şi aviaţie.
Cornelia Românaşu, de la Muzeul Ţării Crişurilor, le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa implicării Oradiei în Marea Unire, prin semnarea – pe 12 octombrie 1918 – în casa lui Aurel Lazăr a Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Ardeal şi Ungaria cunoscută şi sub numele de "Declaraţia de la Oradea".
Apoi, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, i-a invitat pe cei prezenţi să urmărească un filmuleţ cu titlul "Întâlnire cu Aurel Lazăr", realizat în pregătirea manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.
În film, Aurel Lazăr este jucat de actorul Pavel Sîrghi, care transmite mesajele avocatului orădean aşa cum le-a scris el. Astfel, aleşii prezenţi la şedinţa festivă au ascultat cum Aurel Lazăr le transmite urmaşilor să vegheze asupra României: "Scumpii mei urmaşi, noi cu multă iubire de neam am pus în fapt Unirea cea Mare. Lupta cea lungă şi anevoioasă am purtat-o cu priceperea şi puterile noastre, întăriţi de ajutorul Bunului Dumnezeu. Vă rămâne vouă, celor de azi şi de mâine, să luaţi aminte şi să păziţi lucrarea noastră. Aşadar, fiţi cu băgare de seamă, aveţi grijă de voi, aveţi grijă de ţară!".
După şedinţă, preşedintele Pásztor i-a invitat pe aleşi să se întâlnească în faţa instituţiei şi să meargă împreună spre Parcul 1 Decembrie, unde s-au desfăşurat festivităţile religioase şi militare dedicate Zilei Naţionale a României.