Confruntat cu probabilitatea adoptării de către Parlament, miercuri, a moţiunii de cenzură iniţiate de PSD şi UDMR, nemulţumite de asumarea răspunderii Guvernului pe o lege pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, executivul condus de Ludovic Orban a avut, marţi, o şedinţă-maraton, desfăşurată de-a lungul a şapte ore, în care a adoptat un număr-record de 25 de Ordonanţe de Urgenţă, în cele mai diverse domenii.

Alegeri parlamentare cu acces mai larg

Una dintre cele mai aşteptate, dar şi criticate, OUG-uri este referitoare la organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, actul normativ prevăzând posibilitatea votării la orice secţie, indiferent de domiciliu, dar şi dublarea numărului parlamentarilor din Diaspora, de la 2 la 4 senatori şi de la 4 la 8 deputaţi.

În plus, cetăţenii români din străinătate vor putea vota, la fel ca la alegerile prezidenţiale, timp de trei zile, la orice secţie de votare. PSD a criticat această noutate, susţinând că ar încuraja turismul electoral, în timp ce Guvernul a explicat că acest fenomen, manifestat până în 2016, nu se poate repeta din simplul motiv că în urmă cu patru ani a fost operaţionalizat sistemul electronic de prevenire şi combatere a votului multiplu, prin scanarea cărţilor de identitate ale alegătorilor.

Pe de altă parte, OUG scurtează termenul pentru organizarea alegerilor anticipate la doar 50 de zile după dizolvarea Parlamentului ca urmare a nevalidării a două propuneri de formare a unui nou guvern.

Servicii medicale în privat, decontate de stat

Tot în şedinţa de marţi, Guvernul a mai adoptat alte 24 OUG-uri pentru varii sectoare de activitate.

Spitalele private vor asigura în premieră servicii medicale de urgenţă decontate integral de stat, prevede Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, adoptată aseară în şedinţa de Guvern. Lista spitalelor private care vor putea asigura servicii medicale de urgenţă decontate de stat urmează să fie stabilită prin Ordin de ministru. Spitalele private nu pot încasa niciun fel de sume suplimentare (coplată) de la pacienţi, se arată în textul Ordonanţei de Urgenţă, document obţinut de HotNews.ro.

O altă ordonanţă prevede, de exemplu, descentralizarea la nivel regional a managementului fondurilor europene structurale şi de investiţii, astfel încât autorităţile locale să nu mai fie dependente de autorităţile de management de la nivelul Ministerelor. Tot în privinţa fondurilor europene, Guvernul a emis o OUG pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020.

O altă Ordonanţă prevede măsuri financiare pentru finalizarea proiectelor fazate aferente exerciţiului 2014-2020 al UE, iar o alta măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri nerambursabile pentru perioada 2021-2027.

Pe de altă parte, Guvernul a adoptat şi instituirea Programului naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile încalzite cu combustibil solid, măsuri pentru stocurile de urgenţă medicală şi instituirea carantinei în situaţii de epidemii, dar şi pentru modificarea Legii Educaţiei.

De asemenea, au fost adoptate noi măsuri în ce priveşte Legea Sănătăţii, referitoare la concediile şi indemnizaţiile sociale de sănătate, pentru eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru circulaţia pe drumurile publice, pentru instituirea unui Program-pilot de acordare a unui suport alimentar (masă caldă) preşcolarilor şi elevilor din 150 de unităţi de învăţământ, dar şi pentru operaţionalizarea completelor de judecată însărcinate cu soluţionarea litigiilor din domeniul achiziţiilor publice, aşa încât procesele să nu dureze, ca în prezent, chiar şi ani întregi, blocând proiecte de infrastructură din cauza contestaţiilor depuse de firmele care pierd licitaţiile.

Orban critica ordonanţele de urgenţă

Opoziţia a criticat faptul că Guvernul Orban a dat cele 25 de ordonanţe de urgenţă într-o singură şedinţă.

Guvernul PNL a recurs la adoptarea unui număr record de OUG, în condiţiile în care chiar Ludovic Orban şi ceilalţi lideri liberali au criticat această practică la guvernele PSD.

Chiar în urmă cu câteva zile, premierul explica faptul că legiferarea prin OUG nu este foarte democratică, argumentând în favoarea angajării răspunderii în Parlament, scrie G4media.ro. 

De altfel, practica recurgerii la ordonanţe de urgenţă a guvernării PSD era criticată deseori de liberali în perioada în care erau în opoziţie. Acest lucru era semnalat încă din titlu în moţiunea de cenzură din iunie anul trecut împotriva Guvernului Dăncilă, care nu a trecut: "Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!"