Senatul Universităţii din Oradea a avut o şedinţă tumultoasă, marţi, iar motivul de scandal a fost asocierea cu Primăria Oradea pentru construcţia unui cămin în campus.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, forul legislativ al Universităţii a avut o şedinţă luni, la care invitat a fost primarul Ilie Bolojan, tocmai pentru a lămuri dacă senatorii îşi dau sau nu acordul ca municipalitatea să construiască respectivul imobil. După două ore de dezbateri, şedinţa de luni a rămas fără cvorum, deoarece studenţii şi mai mulţi profesori au părăsit Aula Magna, nemulţumiţi că preşedintele Sorin Curilă nu supune votului propunerea de parteneriat între Universitate şi Primărie. În replică, acesta a declarat că propunerea se va regăsi pe ordinea de zi a şedinţei din ianuarie, dacă va avea şi avizul juriştilor Universităţii.

Amânat şi abandonat

Marţi, de la ora 9, a fost programată o nouă şedinţă de Senat, pentru dezbaterea ordinii de zi a şedinţei de luni, care, tot din lipsă de cvorum, nu a mai fost parcursă în întregime. Punctul 9, "Dezbatere Cămine în Masterplan Campus Universitar", a iscat noi discuţii.

După votarea primelor 8 puncte, Curilă a propus amânarea acestui punct pentru finalul şedinţei, sub pretextul că va fi o discuţie lungă la care trebuie să participe şi un jurist. Bănuind că, de fapt, spera ca, la finalul întrunirii nu va mai fi asigurat cvorumul necsar pentru votarea acestuia, studenţii din Senat s-au opus. "Noi am solicitat să respecte ordinea de zi, preşedintele ne-a spus că el propune ordinea de zi", a explicat pentru BIHOREANUL Mădălina Cseh, preşedintele studenţilor din Senat.

"Ne-a lăsat cu ochii în soare"

La finalul şedinţei, s-a reluat discuţia pe tema acestui subiect, iar situaţia a devenit agitată. "A adus un jurist al Universităţii, cred că pe cel mai nepriceput, ca să ne explice că el are dreptate şi parteneriatul nu poate fi semnat. Noi i-am cerut un singur lucru: să supună votului asocierea, astfel încât noi să decidem. Putea chiar să precizeze acolo că el, preşedintele, a votat împotrivă. N-a vrut să accepte, pur şi simplu", a relatat un senator, pentru BIHOREANUL.

Mai multe surse din Senatul Universităţii au confirmat, pentru BIHOREANUL, că au fost mai multe voci care i-au cerut preşedintelui acelaşi lucru: să supună parteneriatul la vot. Cei mai vocali au fost însă studenţii, care la rândul lor au solicitat expres ca decizia să nu mai fie amânată, întrucât proiectul s-ar putea pierde.

Totuşi, Curilă n-a cedat. "La un moment dat, pur şi simplu şi-a strâns lucrurile, ne-a urat sărbători fericite şi a plecat. Ne-a lăsat cu ochii în soare, pe toţi", a povestit un senator. Plecarea preşedintelui a dus la închiderea şedinţei, deoarece s-a pierdut cvorumul de 51 de persoane.

Curilă, demisia!

Atitudinea lui Curilă este aspru criticată de studenţii orădeni. "În momentul abordării punctului respectiv de pe ordinea de zi, preşedintele a refuzat să supună la vot, la cererea expresă a mai multor membrii, alegând să iasă din sală. Această atitudine poate determina pierderea parteneriatului pentru construcţia masterplanul-ui în parteneriat cu Primăria Oradea. Această atitudine a preşedintelui are repercusiuni extrem de grave pentru dezvoltarea Universităţii din Oradea şi a condiţiilor pentru studenţi", se arată într-un comunicat transmis de studenţii din Senat.

Mai mult, tinerii îi cer demisia lui Curilă. "Pe această cale, solicităm public demisia domnului preşedinte al Senatului Universităţii din Oradea, domnul Sorin Curilă", se încheie informarea studenţilor.

Pe data viitoare!

Contactat de BIHOREANUL, preşedintele Curilă susţine însă că nu are motive să demisioneze. "Nu puteam să supun votului zeci de propuneri lansate ieri şi azi de colegii mei vizavi de acest subiect. Unele nici nu am apucat să le notez, pe care să le supun votului? În plus, pe ordinea de zi am avut un punct de dezbatere, nu de decizie", a declarat Curilă.

De asemenea, preşedintele spune că nu a părăsit şedinţa, ci a plecat când aceasta era deja încheiată. "Am plecat după ce am epuizat toate subiectele de pe ordinea de zi şi i-am lăsat pe fiecare, neîngrădit, să-şi exprime opiniile. În plus, am plecat după ce le-am spus colegilor că le aştept propunerile în scris, astfel încât să le cuprindem pe toate într-un material", a declarat şeful Senatului.

Acesta a reiterat ideea că parteneriatul dintre Primărie şi Universitate poate funcţiona în continuare, în baza acordului de principiu dat de Senat în luna octombrie. "Încă o dată, eu nu cred că trebuie să ne grăbim. Data viitoare obţinem votul", a precizat Sorin Curilă.