Directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Marius Pîrcioagă, a informat miercuri, printr-un comunicat de presă, că unul din sediile instituţiei pe care o conduce, mai precis cel din strada Libertăţii 34, fostul Sanepid, a intrat în proces de reparaţii capitale, după ce Ministerul Sănătăţi a alocat 1.400.000 de lei pentru aceste lucrări.

Totodată, clădirea va fi şi dotată cu aparatură medicală de laborator, Ministerul alocând pentru achiziţie 300.000 de lei. Această clădire deserveşte Departamentul Sănătate publică şi programe, Serviciul Supraveghere şi Control Boli Transmisibile şi Compartimentul Programe Boli Netransmisibile din cadrul DSP.

Conform comunicatului, reparaţiile au început prin organizarea de şantier, fiind montate deja schelele şi copertinele de protecţie a trecătorilor.

"Aparatura medicală necesară laboratoarelor DSP, adică de microbiologie, chimie sanitară şi igiena radiaţiilor, este în curs de achiziţie publică", se arată în comunicat.

Conducerea DSP Bihor ţine să-şi exprime gratitudinea faţă de Ministerul Sănătăţii pentru alocările financiare "care vor permite îmbunătăţirea infrastructurii de sănătate publică a judeţului nostru", dat fiind că în ultimii 15 ani în sediul Direcţiei nu s-au făcut investiţii semnificative.