Discret, conducerea Casei Corpului Didactic Bihor s-a schimbat. Profesoara de biologie Mioara Ţigan a fost numită de Ministerul Educaţiei în funcţia de director al instituţiei, după ce mandatul fostei directoare, Carmen Bodiu, a expirat.

„Am fost numită în funcţie de ieri (n.r. miercuri) de la ora 15, când a sosit ordinul de la Ministerul Educaţiei”, a declarat Ţigan, joi, pentru BIHOREANUL. Nici CCD Bihor, nici Prefectura nu au anunţat însă această schimbare de cadre.

Profesoară de biologie titulară la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din anul 2003, Mioara Ţigan a mai colaborat cu CCD Bihor şi, de asemenea, a fost inspectoare şcolară educativă în cadrul IŞJ Bihor, între 2012 şi 2014, perioadă în care instituţia a fost condusă de liberalul Daniel Negrean.

Întrebată dacă este membru în PNL Bihor, noua directoare a CCD Bihor a refuzat să răspundă. „Consider că nu trebuie să răspund. Activitatea mea m-a recomandat pentru această funcţie”, a declarat Țigan.

BIHOREANUL a aflat însă că profesoara face parte din PNL Bihor de mai mulţi ani, nefiind însă un membru foarte activ ori implicat în acţiunile politice. 

Fosta directoare a CCD Bihor, Carmen Bodiu, a ocupat funcţia prin concurs. Totodată, Bodiu este membru PSD Bihor.