De un an, dacă văd un animal care nu este bine îngrijit sau e maltratat, bihorenii au pe cine să anunţe. În februarie 2021 a fost înfiinţată Poliţia Animalelor Bihor şi are tot ce îi trebuie pentru a salva necuvântătoarele aflate în pericol ori pentru a-i pedepsi pe cei care le chinuie.

Biroul este condus de o poliţistă care iubeşte mult animalele. Comisar şef de poliţie, Nicoleta Alb îşi doreşte ca ea şi colegii ei să salveze cât mai multe necuvântătoare din mâinile stăpânilor violenţi şi, totodată, să-i înveţe pe bihoreni că un animal nu este o jucărie, ci o vietate cu drepturi, de a cărei bunăstare răspund...

Echipă aproape completă 

- Care sunt atribuţiile Poliţiei Animalelor?

- Combaterea şi prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală referitoare la animale, adică protecţia animalelor care se află în dificultate şi în situaţii extreme, verificarea regimului de deţinere a câinilor agresivi şi gestionarea animalelor fără stăpân.

- Câţi poliţişti veghează pentru bunăstarea animalelor din Bihor?

- Biroul are 11 funcţii, dintre care 10 sunt ocupate. Echipa este compusă din doi medici veterinari şi ofiţeri şi agenţi de poliţie. Eu am fost împuternicită la conducerea acestui birou după ce din 2007 lucram în Poliţie, la biroul Juridic. Mi-am dorit, pentru că iubesc animalele, am şi eu doi căţei acasă. De fapt, când am preluat funcţia, aveam unul singur, dar între timp am mai adoptat unul găsit într-un adăpost, în timpul unui control.

- Ce dotări aveţi?

- Funcţionăm într-un spaţiu de pe strada Independenţei nr. 13, la parterul Palatului Fuchsl, şi suntem dotaţi cu cititoare de microcipuri, crose de contenţie (n.r. imobilizare), dar nu pentru că suntem hingheri, ci pentru situaţiile în care trebuie să salvăm un căţel sau o pisică. Mai avem un baston cu electroşocuri pentru intervenţiile cu animale agresive, cuşti de transport câini şi pisici şi truse medicale. De asemenea, avem două autovehicule.

Stăpâni cercetaţi penal

- Ce activitate aţi avut, în acest prim an de funcţionare?

- Am soluţionat 69 de petiţii, am răspuns la 19 sesizări prin numărul 112, am aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.900 lei, am întocmit 20 de dosare penale, toate încă în cercetare, şi am dat 4 ordine de plasare în adăpost a unor animale. Majoritatea amenzilor au fost pentru neasigurarea condiţiilor de hrană sau de adăpost. De exemplu, am găsit în Podgoria un câine ţinut în lanţ, care era în noroi până în gât. Am mai dat amenzi pentru câini care nu au microcip sau care nu sunt vaccinaţi. Am mai găsit şi cai şi vaci în condiţii urâte.

- În ce situaţii aţi făcut dosare penale?

- Majoritatea pentru uciderea cu intenţie a unui animal, dar avem şi dosare cu intervenţii chirurgicale la căţei prin cupare, adică tăiere de urechi, iar unul, în colaborare cu Garda de Mediu, pentru deţinerea de păsări din specii protejate. S-a întâmplat în satul Livada, unde am găsit, în curtea unui localnic, 127 de păsări din 39 de specii, inclusiv gâscă cu gât roşu şi califar alb, specii ocrotite. La uciderea cu intenţie, cele mai frecvente sunt situaţiile în care oamenii omoară câinii vecinilor. Sunt şi mulţi stăpâni care şi-au găsit dimineaţa câinii morţi şi suspicionează otrăvirea. Suntem şi judeţul cu cele mai multe reţineri pentru cruzime asupra animalelor, 3 până acum.

- În ce situaţii aţi dat ordine de plasare în adăpost?

- Când animalul este în pericol. De exemplu, în iulie, la Brusturi, am găsit 11 câini ţinuţi în câmp, la peste 40 de grade, legaţi în lanţ şi cu adăposturi improvizate din nişte cauciucuri acoperite cu tablă ondulată, care acumulau şi mai multă căldură. I-am dus pe toţi la adăpostul Grivei. Am mai plasat în adăpost un cal găsit în condiţii cumplite, pe care l-am dus la centrul de echitaţie din Felcheriu.

- Câte adăposturi funcţionează în Bihor şi cât de bine sunt îngrijiţi acolo căţeii?

- Avem un adăpost public, Grivei, în Oradea, şi altele ale unor organizaţii, în Delani, Păuşa, Şişterea, Tămăşeu şi două în Salonta. Toate au foarte mulţi câini şi, în mare, sunt în regulă. Până acum, am dat doar avertismente.

Educaţia este soluţia

- Mulţi români încă sunt obişnuiţi să ţină câinii legaţi cu lanţ sau îşi abandonează cu uşurinţă animalele. Ce se poate face pentru schimbarea acestor mentalităţi?

- Îmi doresc să demarăm programe de educare, privind responsabilităţile pe care le ai când deţii un animal. El depinde de tine, să-i dai de mâncare, medicamente, adăpost, şi are dreptul să fie bine îngrijit. Dacă mergeţi prin adăposturi, veţi vedea că e plin de bichoni, pentru că mulţi copii au cerut de la Moş Crăciun un căţel, l-au primit, dar apoi familia şi-a dat seama că e greu cu el. Am avut o situaţie în care am găsit pe malul Peţei şi porcuşori de guineea abandonaţi. Trebuie să renunţăm la aceste proaste obiceiuri, iar copiii trebuie educaţi că un animal este o fiinţă cu nevoi, pe care ţi-o asumi pentru toată viaţa acestuia. Îmi doresc să facem excursii cu copiii în adăposturi, să vadă unde ajung câinii abandonaţi.

- Pot fi amendaţi bihorenii care nu îşi sterilizează câinii?

- Da, şi la fel pentru lipsă microcip. Recunosc că preferăm să dăm avertismente şi să le cerem stăpânilor să cheltuie acei bani pentru câini.

- Ce pot păţi bihorenii prinşi că abandonează pui de câini sau pisici pe câmpuri, un alt obicei frecvent?

- Se pot alege cu amenzi sau chiar dosare penale, dacă e vorba de un animal adoptat.

- Numai în acest an, au ajuns în spaţiul public trei cazuri de violenţă şi cruzime faţă de animale, în Bihor: un câine târât după o căruţă la Ineu, unul omorât de un vecin la Sântandrei şi un altul împuşcat, în curtea unui ocol silvic. Cum vă explicaţi aceste gesturi brutale?

- Şi în raportul de activitate am folosit un citat din Immanuel Kant, în care cred: "Cel care este crud cu animalele devine crud în interacţiunea sa cu oamenii. Putem judeca inima cuiva după felul cum se poartă cu animalele". Eu cred că un om care se poartă în acest fel cu animalul este un om cu probleme, neîmplinit, care din păcate răbufneşte asupra animalului, dar furia aia poate fi îndreptată oricând spre un om.

- Cum vă găsesc bihorenii care vor să facă o reclamaţie?

- Prin apel la 112, când este vorba de o situaţie critică, sau prin sesizare scrisă la adresa de e-mail cabinet@bh.politiaromana.ro sau la adresa sediului nostru.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!