Preşedinta Sindicatului Forum din Consiliul Judeţean a anunţat luni după amiază, printr-un comunicat, că a intrat în greva foamei, exact în ziua despre care săptămâna trecută afirma că va fi prima în care angajaţii instituţiei vor înceta lucrul cu toţii.

"Prin prezenta, Kiss Judit angajată la Consiliul Judeţean Bihor, în funcţia de consilier, lider de Sindicat Forum din Consiliul Judeţean Bihor, vă aduc la cunoştinţă că în urma situaţiei create în cadrul instituţiei, prin presiunile care s-au făcut asupra mea şi colegilor. Declar pe propria mea răspundere că începând cu ora 15.30 voi intra în greva foamei!", arată informarea pe care şefa sindicatului a remis-o luni presei, care nu conţine, însă, nici o altă precizare.

Contactată de BIHOREANUL, Kiss Judit a refuzat să intre în detalii privind motivaţia care a determinat-o să recurgă la greva foamei, însă a sugerat că a luat această decizie din cauza unei persoane din conducerea instituţiei. "Întrebaţi-i pe colegii mei. Fac asta datorită tensiunilor care s-au făcut asupra mea şi a colegilor mei. Din partea... nu pot să zic. Mi se spune şi aşa că am ceva cu ea", a spus aceasta.

Întrebată ce rezolvă cu greva foamei, Kiss a răspuns că "este cea mai bună soluţie". "M-au terfelit şi şi-au bătut joc de mine. De când am fost aleasă lider de sindicat, cei din conducere niciodată nu m-au ascultat şi nu m-au băgat în seamă. Am documente şi pot demonstra de câte ori au refuzat dialogul social", a acuzat ea.

Deşi a evitat să îi pronunţe numele, Kiss a făcut referire, în felul acesta, la secretara judeţului, Carmen Soltănel, pe care în trecut a acuzat-o în repetate rânduri, făţiş, că nu a făcut tot ce putea pentru a salva salariile angajaţilor CJ şi, mai mult, că ar vrea să combată mişcarea sindicală.

Potrivit unor surse din interiorul instituţiei, gestul lui Kiss de a anunţa că intră în greva foamei survine, însă, ca urmare a deciziei membrilor de sindicat de a alege o  conducere a sindicatului, în condiţiile în care acesta nu are decât preşedinte, nu şi un comitet executiv, astfel că singura care ia decizii este Kiss.

Anunţul şefei de sindicat privind intrarea sa în greva foamei survine în ziua în care angajaţii CJ urmau să înceteze lucrul, ca urmare a unei şedinţe ad-hoc desfăşurate vineri dimineaţă în curtea instituţiei. Atunci, o parte dintre salariaţii CJ şi-au pus semnăturile pe o listă iniţiată de Kiss în vederea declanţării grevei, dar aceasta nu a mai fost declarată după ce, tot vineri, dar după-amiază, s-a aflat că lidera sindicatului a omis să parcurgă paşii legali necesari, ignorând chiar şi notificarea Inspectoratului Teritorial de muncă.

Salariaţii CJ sunt nemulţumiţi deoarece joia trecută şi-au ridicat lefurile pe luna februarie, constatând că majoritatea mai primesc doar 800, 600 sau chiar 200 de lei pe lună, ca urmare atât a tăierii cu 25% în baza Hotărârii de Guvern din 2010 ce diminua veniturile în întregul sector bugetar, cât şi a reţinerilor aplicate pentru recuperarea unor sporuri de sănătate în muncă şi de dispozitiv încasate între anii 2008-2011, dar pe care Camera de Conturi Bihor le-a declarat ca fiind acordate necuvenit de către conducerea Consiliului Judeţean.