Adjunctul Poliţiei Rutiere a Capitalei, Daniel Piştea (foto), şi un fost şef al Serviciului de Accidente Soldate cu Victime din Bucureşti au fost reţinuţi vineri seară, alături de ei ajungând după gratii alţi 6 poliţiştii. Cu toţii sunt bănuiţi că ar fi muşamalizat un accident grav în urma căruia o femeie a fost rănită.  

Potrivit Digi24.ro, din primele informaţii, se pare că un coleg de-al lui Piştea a provocat un accident în urmă cu două luni, în urma acestuia o femeie fiind lovită pe trecerea de pietoni şi grav rănită.

Poliţistul care a dat peste acea persoană i-ar fi oferit acesteia 15.000 de euro să nu facă plângere penală. Femeia a mers la spital cu mai multe răni, susţinând că a căzut pe stradă, dar medicii şi-au dat seama că sunt răni mai grave de atât şi au sunat la 112, iar poliţiştii au demarat o anchetă.

Dacă n-ar fi fost denunţul medicilor, ancheta ar fi fost muşamalizată, susţin procurorii, motiv pentru care i-au adus cu mandat pe cei şase ofiţeri şi pe cei doi medici care i-ar fi acord ajutor femeii în cauză. În urma audierilor, poliţiştii au fost reţinuţi.

UPDATE:

Sâmbătă, judecătorii au refuzat arestarea celor 8 poliţişti. Doar unul singur dintre ei, cel care a comis accidentul, a fost pus sub control judiciar.