Liberalii i-au lăsat, miercuri, din nou "cu ochii în soare" pe reprezentanţii puterii din Consiliul Judeţean Bihor şi nu s-au prezentat la şedinţa extraordinară convocată de preşedintele Pásztor Sándor, care includea pe ordinea de zi şi validarea lui Adrian Szatmari în locul Anei Maria Tiron, ce urma să restabilească majoritatea pentru alianţa UDMR-PSD-ALDE.

Doar salariile

După mai multe şedinţe eşuate - fie prin neprezentarea consilierilor PNL, fie prin invalidarea de către aceştia a ordinii de zi -, Pásztor a anunţat o alta pentru ora 15, care va avea pe ordinea de zi doar proiectele referitoare la noile salarii ale angajaţilor Consiliului Judeţean şi instituţiilor subordonate.

"Este a şasea convocare fără succes în care colegii nu au venit sau fac tot posibilul şi opresc ordinea de zi. Fac convocarea unei noi şedinţe, de îndată, de la ora 15, pentru două puncte. Vi le citesc: Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliul Judeţean Bihor şi Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile publice din subordinea CJ Bihor", a spus Pásztor, miercuri, după ce a constatat că şedinţa a eşuat din lipsă de cvorum.

"Ne oprim aici"

În acest fel, reprezentanţii puterii din Consiliul Judeţean au cedat, cel puţin temporar, în faţa pretenţiilor PNL Bihor de amânare a validării PSD-istului Adrian Szatmari în locul Anei Maria Tiron şi îi cheamă pe liberali să voteze salariile crescute ale angajaţilor.

În scurt timp, pe site-ul CJ a şi apărut Dispoziţia de Preşedinte pentru convocarea Consiliului Judeţean Bihor, pe ordinea de zi figurând doar proiectele privind salariile.

Miercuri, Pásztor a anunţat că, în cazul în care aleşii PNL nu se vor prezenta şi nu vor vota proiectele nici de la ora 15, angajaţii vor rămâne fără lefuri. "Dacă nu trece, ne oprim probabil aici, iar angajaţii se vor îndrepta în ce direcţie doresc, după ce noi am propus de 7 ori pe ordinea de zi acest material", a afirmat preşedintele.

Mang: "E demagogie politică"

La rândul său, vicepreşedintele Ioan Mang l-a contrazis pe Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL din CJ Bihor, care a susţinut că angajaţii îşi vor primi oricum salariile, doar că nu mărite.

"Am văzut că domnul Avrigeanu declara ieri că se vor da salarii, dar nu mărite. Vreau să amintesc tuturor că de fapt nu putem da salarii. Ultima hotărâre a stabilit salarizarea pentru lunile iulie şi august. Pentru luna septembrie nu avem cum să le dăm fără o hotărâre de Consiliu Judeţean privind nivelul de salarizare în luna septembrie. Restul este demagogie politică…", a spus liderul PSD Bihor.

Rămâne de văzut dacă reprezentanţii PNL se vor prezenta, miercuri, la ora 15, să voteze noile salarii mărite.