Cei trei şefi ai Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, Ioan Mang, Traian Bodea, au ieşit, marţi, într-o conferinţă de presă pentru a-i răspunde şefului PNL Bihor, Ilie Bolojan, ca urmare a reproşurilor şi acuzelor aduse, cu o zi înainte, de acesta. Aceştia au contrazis informaţiile prezentate de liderul PNL Bihor şi spun că strategia lui Bolojan este şantajul.

"Bolojan vrea să împartă banii"

În conferinţa de presă, liderii CJ Bihor au subliniat că proiectul de buget care va fi pus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri nu include împărţirea cotelor pentru UAT-uri, circa 15 milioane lei, adică jumătatea sumei de anul trecut. Drept urmare, Ioan Mang a spus că a condiţiona votarea bugetului de funcţionare şi investiţii de un alt proiect, care nici măcar nu a fost întocmit, încă "se numeşte şantaj".

Mang a susţinut că, de fapt, Ilie Bolojan nu urmăreşte împărţirea "cinstită" a banilor pentru UAT-uri. "Vrea să-şi pună primarii în genunchi. Cine e cu el va primi bani, cine e împotrivă nu va primi nimic şi vrea ca acest joc să i-l facă Consiliul Judeţean", a susţinut vicepreşedintele CJ.

Întrebat de BIHOREANUL dacă şeful PNL Bihor a pretins asta la negocieri, Ioan Mang a susţinut că Bolojan ar fi cerut să se stabilească o anumită sumă pentru edilii PNL, iar ulterior el să decidă cum face împărţirea banilor. "Asta a spus dumnealui la toate negocierile, că doreşte o sumă. Spre exemplu, dacă primarii PNL au 5 milioane, dumnealui să ne aducă lista cum să fie împărţiţi. Asta s-a discutat şi cu asta nu pot fi de acord", a susţinut Mang.

PNL a dat mai mult pentru ONG-uri…

Liderii CJ Bihor au susţinut că primarul Ilie Bolojan a prezentat informaţii eronate referitoare la împărţirea banilor pentru ONG-uri. Şeful PNL Bihor a criticat faptul că CJ "sifonează" bani către ONG-uri pentru diverse proiecte culturale, iar rezultatele nu se văd.

Drept răspuns, preşedintele Pásztor a spus că crede şi în investiţiile în cultură, nu doar "în betoane". El a prezentat cifre pentru a arăta că, în mandatul PNL-istului Cornel Popa, s-au alocat mult mai mulţi bani pentru organizaţiile nonguvernamentale.

Potrivit lui Pásztor, între 2012 şi 2016, pentru ONG-uri s-au alocat 8,2 milioane lei, adică aproape 2 milioane euro, prin Direcţia Socială Comunitară şi Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte.

"Noi din 2016 încoace am alocat circa 700.000 euro, adică nici jumătate", a spus şeful CJ, care a subliniat că orice ONG poate depune proiecte pentru co-finanţare şi că sistemul de alocare a banilor a fost verificat de Curtea de Conturi.

Pe acest subiect, Ioan Mang a precizat că, deşi Bolojan a susţinut contrariul, şi Primăria alocă fonduri pentru ONG-uri, doar că o face prin intermediul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR): "Se dau bani la fundaţii, doar că prin APTOR, care nu are site şi care distribuie banii după bunul plac pentru anumite evenimente ale unor ONG-uri, fără nicio transparenţă".

Bolojan, nervos pe Ecolect

În ceea ce priveşte angajările de la ADI Ecolect Bihor denunţate de Bolojan, vicepreşedintele CJ, Ioan Mang a spus că cei 9 angajaţi sunt acolo potrivit organigramei aprobate de toţi primarii membri în asociaţie. De asemenea, acesta a spus că organizaţii similare din alte judeţe au între 10 şi 14 angajaţi.

Totodată, Mang a susţinut că există probleme cu gestionarea deşeurilor din judeţ, aflată în responsabilitatea ADI Ecolect, însă din cauza fostei administraţii PNL şi a managerului de proiect, "membru PNL", referindu-se la Horia Carţiş. Pásztor a completat spunând că, în 2016, la venirea la conducere, au descoperit mai multe nereguli legate de ADI Ecolect, însă nu le-a făcut publice.

De altfel, Pásztor a pus afirmaţiile făcute de Bolojan luni într-o conferinţă de presă pe seama faptului că acesta ar fi fost nervos tocmai în urma unei şedinţe Ecolect, la care au participat mai mulţi primari din Bihor. "A avut 5 sau 6 propuneri şi au fost respinse toate. Nouă ne-au trecut alte propuneri cu unanimitate, deşi în sală erau vreo 10 primari PNL. Şi-a adunat lucrurile şi a ieşit nervos…", a relatat şeful CJ Bihor.

În ceea ce priveşte alocarea banilor către biserici, un alt subiect atins de Ilie Bolojan, Pásztor a susţinut că în 2017 CJ nu a acordat finanţări directe cultelor, iar în 2016 acestea au respectat proporţiile credincioşilor, mai mult de 50% mergând către cultul ortodox.

Mang: Bolojan s-a inspirat din BIHOREANUL

Vorbind despre decizia PNL de a nu vota bugetul judeţului, liderii CJ au susţinut că au încercat în repetate rânduri să poarte discuţii cu Ilie Bolojan şi Ionel Avrigeanu, însă fără succes, căci Bolojan vrea să-şi impună mereu părerea.

Ioan Mang mai susţinut că, prin atitudinea sa, primarul Oradiei "a izolat" PNL, care mai poate sta la masă acum "eventual cu partidul lui Tokes şi cu USR". "Nu-i pasă de oameni, nici de consilierii lui judeţeni", a susţinut PSD-istul.

De asemenea, liderul PSD Bihor s-a lansat în speculaţii, susţinând că Ilie Bolojan nu a avut o poziţie fermă până nu a citit un editorial scris de Adrian Criş şi publicat de BIHOREANUL, "Bihorul are o opoziţie debilă".

"Până acum nu au pus condiţii şi nu au avut obiecţii la buget. Nu au avut pentru că n-a scris Adrian Criş ce condiţii trebuie să aibă. Tot ce au spus ieri au făcut copy-paste după un articol. Să trag concluzia că PNL nu mai este condus de Ilie Bolojan? Nu-i fac niciun reproş lui Adrian Criş, cinste lui dacă conduce PNL…", a comentat sarcastic Ioan Mang.