Înaintea congresului naţional al UDMR care va începe sâmbătă la Oradea, reprezentanţii Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), altminteri discreţi, au devenit deosebit de activi, susţinând o conferinţă de presă pentru a "arăta cine sunt liderii UDMR", care "au lăsat în paragină investiţia acordată de Guvernul maghiar pentru Centrul Cultural Ady Endre".

La conferinţă au fost prezenţi Torok Sandor, preşedintele filialei judeţene a CNMT, Zatyko Gyula, vicepreşedintele aceleiaşi organizaţii, şi Orban Mihaly, preşedintele organizaţiei pe regiunea Partium, ultimul enunţând clar scopul acţiunii: "Am organizat conferinţa de presă chiar înaintea congresului UDMR ca să aratăm cine sunt liderii acestui partid la nivel local".

Cei trei lideri ai CNMT s-au arătat nemulţumiţi de felul în care au fost cheltuiţi banii alocaţi în 2002 de către Guvernul ungar fundaţiei Mecena, patronate de omul de afaceri Alexander Mudura, pentru a înfiinţa Centrul Cultural Ady Endre. "Cazul centrului este unul dubios. În 2002, proiectul a fost obţinut de episcopul reformat de Piatra Craiului, Laszlo Tokes, dar apoi au venit la putere socialiştii şi i l-au dat lui Alexander Mudura, care este prieten cu Alexandru Kiss (preşedintele UDMR Bihor - n.r.)", a spus Orban Mihaly.

Eatyko Gyula.jpgReprezentanţii CNMT afirmă că potrivit proiectului, în valoare de 1,3 milioane de euro, centrul trebuia să cuprindă un centru literar, un hotel, dar şi băi termale. "Lucrările trebuiau să fie gata în 2004, dar şi până acum acolo este o clădire ridicată pe jumătate şi lăsată în paragină", a spus Zatyko Gyula (foto), vicepreşedintele CNMT Bihor, adăugând că "noi nu suntem nemulţumiţi de felul în care au fost cheltuiţi banii". "Centrul a ajuns să fie gazda unor baluri anuale ale UDMR şi acest lucru nu are nicio legătură cu spiritualitatea lui Ady Endre".

Reprezentanţii CNMT au spus că acesta este doar un exemplu din comportamentul liderilor UDMR la nivel local. Ei susţin că atât Alexander Mudura cât şi Alexandru Kiss, ar fi fost implicaţi în "afaceri dubioase". "Numele celor implicaţi în acest proiect apar şi în alte cazuri dubioase, cum ar fi cel al banilor necuraţi proveniţi din Ungaria pentru construirea Lotus Market. În acest caz, premierul de atunci Medgyessy a venit în ajutorul prietenului său Mudura cu bani de provenienţă dubioasă. Dar şi numele Kiss Alexandru este cunoscut prin afaceri dubioase precum Cornul şi laptele", a mai spus Zatyko Gyula.

Liderii CNMT nu au uitat-o nici pe viceprimăriţa Biro Rozalia, despre care au spus că s-a îmbogăţit de când a ajuns în funcţia publică. "Dacă ne uităm pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată, la politicieni îmbogăţiţi peste noapte găsim numele liderilor UDMR Kiss Alexandru, Biro Rozalia şi Szabo Odon. Doamna viceprimar a fost pusă în funcţie în 2002, iar în 2004 avea deja depozite bancare de 3,5 miliarde de lei", a mai arătat Zatyko.

Reprezentanţii CNMT spun că motivul organizării conferinţei de presă înaintea congresului UDMR este acela că "orice congres poate fi un nou început pentru etnia maghiară".