Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, şi vicepreşedintele Ioan Mang au ţinut, marţi, ultima conferinţă de presă din an, în cadrul căreia au anunţat semnarea contractului de finanţare şi pentru tronsonul al treilea, ultimul, al Drumului Apuseni, respectiv executarea, prin PNDL 2, a restului de lucrări pe drumul judeţean dintre Uileacu de Criş şi Sârbi. Cele două noi investiţii se ridică la peste 70 milioane lei.

Drumul Apuseni, 170 milioane lei

După cum se ştie, contractele pentru finanţarea prin Programul Operaţional Regional a primelor două tronsoane ale Drumului Apuseni în judeţul Bihor (de la Beiuş la Stâna de Vale, respectiv de la Stâna de Vale la Coada Lacului şi Remeţi) au fost semnate la începutul lunii decembrie la Oradea, în timpul vizitei viceprim-ministrului Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, şi ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica.

Proiectul pentru cel de-al treilea tronson a fost finalizat de angajaţii Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean Bihor şi, luni, la Bucureşti a fost semnat contractul de finanţare şi pentru acesta.

"Ieri, în sala de şedinţe a Guvernului, în prezenţa premierului, s-a semnat contractul pentru tronsonul 3 al Drumului Apuseni. Este un succes foarte mare. Reuşim să facem Drumul Apuseni şi de la Remeţi la limita teritorială cu judeţul Cluj şi, astfel, reuşim să legăm DN76 în zona Beiuş până la Valea Drăganului", a spus Pásztor. Cel de-al treilea tronson va costa 36,2 milioane lei. În total, valoarea investiţiei în Drumul Apuseni se ridică la peste 170 milioane lei.

100 milioane euro "dedicate Centenarului"

La rândul său, vicepreşedintele Ioan Mang a anunţat că, tot luni, la Bucureşti s-a semnat cu Ministerul Dezvoltării şi un nou contract de lucrări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba de executarea restului de lucrări pe drumul judeţean Uileacu de Criş – Bălaia – Burzuc – Sârbi, pe o lungime de 25 km, investiţia fiind în valoare de 33,4 milioane lei.

În acest context, Ioan Mang a subliniat că, în total, prin PNDL 2, au fost semnate contracte de finanţare în valoare totală de aproape 212 milioane lei de către Consiliul Judeţean Bihor. "Se mai adaugă 192 milioane lei pe POR, pentru Drumul Apuseni şi Muzeul Ţării Crişurilor, şi rezultă investiţii de 404 milioane de lei, în euro asta însemnând 87 milioane euro", a spus vicepreşedintele CJ Bihor.

Mang a declarat că instituţia mai are depuse şi alte proiecte care, dacă vor fi aprobate, vor ridica nivelul investiţiilor parafate de actuala conducere a CJ Bihor la peste 100 milioane euro. "Vom depăşi 100 milioane euro, cât ne-am angajat că vom avea finanţări dedicate anului Centenarului", a spus acesta.

Cei doi şefi ai CJ Bihor au subliniat că actuala conducere s-a concentrat pe proiecte de infrastructură, întrucât acestea pot contribui ulterior la încurajarea investiţiilor şi vor ajuta turismul. Contractele semnate prin PNDL înseamnă reabilitarea a 79 kilometri de drumuri judeţene, iar contractele prin POR, pentru Drumul Apuseni, înseamnă realizarea a 56 kilometri de drumuri.

Optimism pe sănătate

În luna ianuarie, a mai anunţat Pásztor, Consiliul Judeţean va depune un proiect prin Programul Interreg RO-HU pentru finalizarea mobilării şi dotării noului Muzeu al Ţării Crişurilor, pentru aprobarea căruia va fi convocată o şedinţă a consilierilor înainte de data de 15 ianuarie 2018.

Pe de altă parte, vorbind despre proiectele RO-HU, Pásztor a spus că este "optimist" şi în ceea ce priveşte aprobarea Proiectului strategic pe sănătate al judeţului Bihor. După cum se ştie, la prima evaluare, la BRECO, proiectul a fost respins deoarece beneficiarul, adică CJ Bihor, n-a putut dovedi la timp că are terenul pe care ar urma să se construiască un centru de urgenţă în Stâna de Vale.

La finalul săptămânii trecute, în Ungaria, s-a ţinut şedinţa Comisiei de Monitorizare a Programului RO-HU, ai cărei membri sunt reprezentanţii a câte patru judeţe din România şi Ungaria, respectiv a câte patru ministere din cele două ţări. Şeful CJ a afirmat, marţi, că le-a explicat fiecăruia în parte situaţia specială a proiectului din Bihor, în speţă scandalul dintre putere şi opoziţie din CJ Bihor, care a dus la blocarea semnării contractului pentru terenul cu pricina.

Întrebat, concret, de BIHOREANUL dacă optimismul său înseamnă că membrii Comitetului de Monitoring au votat aprobarea proiectului strategic, întorcând propunerea celor de la BRECO, Pásztor n-a dat un răspuns clar, dar a lăsat să se înţeleagă că aşa s-a întâmplat. "Când spun că sunt optimist am şi motive. Mai multe detalii veţi afla după ce apare procesul verbal al acelei şedinţe... Am semnat că voi păstra confidenţialitatea", a spus acesta.