Prorectorul Marcel Roşca şi preşedintele Senatului universitar Sorin Curilă au dat publicităţii, luni, un comunicat de presă menit să liniştească mediul academic, în faţa situaţiei neplăcute şi inedite cu care se confruntă, şi anume arestarea la domiciliu a rectorului Constantin Bungău.

În debutul comunicatului se anunţă că Roşca are atribuţiile rectorului delegate şi va asigura astfel managementul instituţional.

"Dorim să vă asigurăm că mediul academic orădean va continua să aibă un rol activ în dezvoltarea comunităţii, aşa cum a făcut-o şi până acum, promovând o atmosfera academică şi comunitară de susţinere şi continuitate", transmit cei doi lideri ai Universităţii din Oradea.

Curilă şi Roşca mai spun că "procesul instructiv – educativ şi activitatea de cercetare va continua pe baza programelor şi regulamentelor asumate". "Avem convingerea că întreg mediul academic orădean va acţiona în mod responsabil pentru asigurarea bunei funcţionări a instituţiei pe toată durata interimatului", se arată în comunicat.

De asemenea, Roşca şi Curilă anunţă că Universitatea pregăteşte sesiunea de admitere din această vară. Înscrierile la concursul de admitere la formele de studiu de licenţă şi master, sesiunea iulie, se vor face începând cu data de 18 iulie 2016. În perioada următoare, toate facultăţile şi departamentele vor organiza şcoli de vară, pentru a le demonstra elevilor de liceu ce înseamnă studenţia.

După cum se ştie, rectorul Constantin Bungău este de vineri în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de Tribunalul Bihor, căruia procurorii DNA i-au cerut arestarea preventivă a rectorului, dar şi a fostei decane Floare Chipea şi a soţilor Camelia şi Marin Dindelegan. Pe toţi patru, anchetatorii îi acuză de corupţie în organizarea concursului de profesor universitar prin care Camelia Dindelegan a promovat la cel mai înalt grad didactic.

Detalii despre ce le impută procurorii DNA rectorului şi celorlalte trei persoane puteţi citi în ediţia tipărită din această săptămână a BIHOREANULUI!

Citeşte pe această temă şi articolele:

Bungău, suspendat de la şefia Universităţii. Marcel Roşca este rector interimar

Tribunalul Bihor: Rectorul Bungău, soţii Dindelegan şi fosta decană Chipea merg în arest la domiciliu (FOTO)