Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, și președintele Senatului academic, Aurel Căuș, au trimis o scrisoare către Consiliul Local și primarul Florin Birta, cerând „o abordare detaliată și o consultare a tuturor părților afectate” în proiectul municipalității de lărgire a străzilor Armatei Române și Universității.
Așa cum BIHOREANUL a dezvăluit, Primăria Oradea intenționează să lărgească cele două străzi de la 2 benzi la 4, dar și alte trei din vecinătate (Ceyrat, Atelierelor și Thurzó Sándor), bazându-se pe un studiu de trafic care conține date false.
Ar vrea să fie consultați
În debutul documentului trimis aleșilor orădeni, universitarii arată că investiția va afecta planurile de a crea un campus sustenabil pentru studenți și cer ca proiectul să fie analizat în detaliu, inclusiv printr-o dezbatere publică.
„Comunitatea academică a aflat, cu îngrijorare, despre proiectul de modificare a structurii străzii Universității, proiect care afectează Planul de dezvoltare sustenabilă a Campusului Central al Universității din Oradea, campus în care își desfășoară activitatea mii de studenți și sute de cadre didactice și nedidactice. Considerăm că un proiect de asemenea anvergură necesită o abordare detaliată și o consultare a tuturor părților afectate, inclusiv Universitatea din Oradea, pentru a identifica soluția care să ofere beneficii maxime în condițiile minimizării efectelor negative”, se arată în scrisoarea expediată la începutul acestei săptămâni.
Proiectul de lărgire, aprobat deja în Consiliul Local Oradea, n-a fost dezbătut public și, în ciuda faptului că a fost contestat în comunitate, inclusiv de către asociații locale, primarul Florin Birta a declarat că nu va renunța la idee.
Deschiși pentru dialog
Șefii UO arată că mediul academic este deschis dialogului „și oferă sprijin logistic pentru ca acest proiect să fie reanalizat, cu implicarea tuturor părților interesate, în interesul comun al urbei noastre și al miilor de studenți din Oradea, din județul Bihor, din alte județe și din străinătate”.
Totodată, Bungău și Căuș amintesc că, în 2018, Consiliul Local Oradea a aprobat un masterplan pentru campusul UO și un protocol de colaborare pentru realizarea unui campus integrat, care prevedea că strada Universității va fi deschisă doar traficului mijloacelor de transport public, deschizând calea ca „instituția noastră să devină un «oraș în oraș», un concept în concordanță cu noile orientări europene referitoare la campusurile studențești sustenabile” și precizează că ansamblul Universității este unic în țară, ca valoare istorică și arhitecturală.
Clădirile din campus au fost construite în stil Art Nouveau, între anii 1911 şi 1913, după planurile fraţilor orădeni József şi László Vágó, arhitecţi faimoşi în toată Europa la începutul secolului XX.
O alternativă
În scrisoarea lor, rectorul și președintele Senatului universitar oferă și o soluție alternativă pentru decongestionarea traficului rutier din zona vizată, propunând devierea traficului pe străzile care ocolesc campusul „astfel încât calea ce pornește de la Muzeul Țării Crișurilor și până în capătul opus al străzii Universității să-și păstreze farmecul arhitectural cultural-academic, farmec care va completa amintirile zecilor de mii de studenți care și-au petrecut, își petrec sau își vor petrece unii dintre cei mai frumoși ani ai vieții în acest areal”.
Aceeași soluție a fost propusă și de fostul arhitect șef al Sibiului, în prezent profesor la Oradea, Szabolcs Guttmann (foto), care a explicat recent pentru BIHOREANUL de ce „liniștirea” traficului în zona Universității ar trebui să fie opțiunea preferată.
Semnatarii scrisorii mai arată că eliminarea separării celor două campusuri, aflate acum de-o parte și de alta a străzii Universității, va desăvârși proiectul „oraș în oraș” al Universității, ceea ce „ar contribui la creșterea valorii de simbol al orașului pentru Universitatea din Oradea” și ar fi un câștig pentru instituția academică și pentru „frumosul municipiu care își dorește să devină un centru universitar european”.