Umblă vorba că în Parchetul Bihor urmează mişcări de trupe. Mai bine zis de şefi. Şefia Parchetului Oradea va fi preluată de Adrian Iancu, până în prezent delegat la conducerea Secţiei Urmărire Penală a Parchetului Bihor. Iar asta pentru că actualul prim, Vasile Popa (foto), va "urca" la Parchetul Bihor, deocamdată ca simplu procuror.

Simplu, vorba vine, căci magistratul urmează să primească funcţia lui Iancu la schimb, evident, tot prin delegare. Îmbârligătura e cu atât mai mare cu cât, deşi o astfel de decizie ar trebui să fie apanajul prim-procurorului Parchetului Bihor, Viorel Gavra, Popa şi-a negociat funcţia pe "firul scurt", direct la Bucureşti, şi l-a pus pe Gavra în faţa faptului împlinit.

Mai mult, prin instituţie se vorbeşte că, de fapt, rocada s-ar fi făcut doar pentru că Popa ar cam trage la şefia Parchetului Bihor, iar din interior funcţia ar fi mult mai uşor de obţinut.