Şeful Administraţiei Bazinale Ape-Crişuri, Pasztor Şandor, a prezentat joi, într-o conferinţă de presă ţinută chiar la faţa locului, proiectul final de amenajare a malurilor Crişului Repede pe porţiunea cuprinsă între Podul Dacia şi Podul Intelectualilor.

Evenimentul s-a petrecut la o săptămână după ce Pasztor prezenta într-o conferinţă de presă două variante pentru amenajare, una cu un taluz mai abrupt, dar care nu presupune niciun sacrificiu de copaci, şi una cu un taluz mai blând, dar pentru a cărui realizare trebuiau tăiaţi plopii de pe malul stâng al Crişului. Această variantă a stârnit, aşa cum era de aşteptat, nemulţumirile ecologiştilor orădeni.

Joi, în faţa ziariştilor, Pasztor nu a recunoscut că la precedenta conferinţă de presă a declarat că, personal, ar opta pentru varianta taluzului blând, implicit pentru tăierea plopilor, motivând că respectivii copaci au oricum 40 de ani, iar în alţi 4-5 ani vor trebui tăiaţi. "Eu am prezentat atunci cele două variante existente, nimic mai mult. Acum avem definitivate toate lucrurile", a declarat joi Pasztor, refuzând să admită că ar fi sugerat că preferă varianta cu plopii tăiaţi.

Schimbarea completă de atitudine a stârnit nemulţumiri printre ziarişti, care i-au cerut directorului să recunoască ceea ce spusese în urmă cu o săptămână, mai cu seamă că unii dintre cei prezenţi la conferinţa de joi fuseseră şi la conferinţa precedentă. Pasztor n-a cedat, însă, şi a continuat să spună că el n-a făcut nimic mai mult decât să prezinte două variante şi că toate articolele de presă apărute după întâlnirea cu ziariştii de săptămâna trecută n-au avut legătură cu realitatea. Întrebat atunci dacă susţine că toată presa locală a relatat lucruri neadevărate, dat fiind că jurnaliştii care fuseseră la conferinţă au scris aceleaşi declaraţii, Pasztor n-a mai oferit niciun răspuns.

Plopii rămân în picioare

Amenajarea malurilor va porni de la Podul Dacia spre zona centrală, în continuarea amenajării realizate de câţiva ani. "Vom face o subtraversare la acest pod, cu o zonă de coborâre la colţul podului. Apoi, va fi o rampă care va urca până lângă clădirea părăsită de la priza de apă, o va înconjura şi de aici va porni o rampă de coborâre spre Criş, cu scări şi cu posibilitate de deplasare pentru persoanele cu handicap", a explicat directorul ABA Crişuri.

Pe mal se va amenaja o zonă pietonală până la următorul pod, adică Podul Intelectualilor. Zona pietonală va cuprinde, pe lângă actualul trotuar amenajat pe taluz, încă două alei: una printre copaci, iar alta chiar la luciul de apă, pe modelul amenajării malului drept între Podul Ferdinand şi podul de lângă fostul Centru de Calcul. "Un singur copac, care în prezent este în mijlocul apei, va fi afectat. Şi mai propunem ceva: pentru fiecare copac afectat vom planta zece", a spus Pasztor. Paralel cu amenajarea zonelor circulabile, firma Repcon, executantul lucrărilor, va face excavări în cursul apei.

Şeful ABA Crişuri a precizat că aleile nu vor fi tocmai în linie dreaptă, pentru a nu afecta pomii, iar taluzul va fi înierbat şi va mai avea un rând de scări, aproximativ vizavi de intrarea în Colegiul Naţional Emanuil Gojdu.

Pe aceeaşi porţiune, dar pe malul drept al Crişului, nu vor fi lucrări atât de ample. "Nu va fi o zonă pietonală, ci pe marginea apei se va pune un strat relativ mic de piatră, pentru stabilizarea malului", a spus Pasztor. Pe ambele maluri, după ce ABA Crişuri va termina lucrările, municipalitatea va monta bănci şi va extinde iluminatul stradal.

Pasztor a mai spus că valoarea lucrărilor pe porţiunea discutată se ridică undeva la 2,5 milioane de lei, iar execuţia poate începe, întrucât toate actele sunt rezolvate. "Pe malul stâng va începe în zilele următoare, iar pe malul drept prin luna mai", a precizat şeful ABA Crişuri. Cel mai probabil, lucrările vor fi finalizate în luna septembrie.

Cafenea pe malul apei

Cât despre clădirea abandonată de la capătul podului Dacia, primarul Ilie Bolojan, prezent şi el la conferinţa de presă din teren, a explicat că are probleme de ordin juridic. Aceasta aparţine Termoelectrica, dar este pusă sub sechestru. Cel mai probabil va fi cumpărată de municipalitate, va fi reabilitată şi transformată în cafenea.

De asemenea, edilul a explicat de ce în acest an se fac lucrările pe această porţiune, şi nu în zona centrală, adică pe malurile Crişurilor între Podul Ferdinand şi podul Intelectualilor. "Problema este că în subteranul zonei centrale reţelele de canalizare nu au mai fost reabilitate de zeci de ani. Anul acesta, prin programul de reabilitare al Pieţei Unirii, care sperăm că va demara la vară, se va rezolva şi problema canalizării în perimetrul central", a declarat Bolojan.

Citeşte pe această temă şi articolul "Pasztor Şandor, şeful Administraţiei Bazinale Crişuri: La revedere, plopilor"