O anchetă a ziarului “Adevărul” scoate la iveală legăturile dintre vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Cristian Bitea, fost subprefect de Bihor, şi patroana unei firme de formare profesională, Carmen Adriana Vlad, orădeancă şi ea. Înfiinţată abia anul trecut, aceasta a reuşit să devină unul dintre principalii parteneri ai agenţiei conduse de Bitea.

Un calcul realizat după grila de cursuri din luna august 2016 (una din lunile cele mai atractive) arată că din 208 cursuri ANFP, 33 sunt atribuite societăţii respective, Formatica SRL. Conectarea firmei la conducta cu bani publici s-a realizat după ce vicepreşedintele ANFP, Cristian Bitea, care a emis un ordin prin care regulile jocului din industria cursurilor pentru funcţionari au fost schimbate radical, scrie ziarul.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Formatica SRL aparţine altor două firme, specializate în contabilitate: Accounting Service SRL şi Competent Expert SRL, controlate de expertul contabil judiciar Carmen Adriana Vlad, asociată cu Daniela Rusu.

Mergând mai departe cu investigaţia şi punând cap la cap informaţii din arhivele BIHOREANULUI, jurnaliştii de la “Adevărul” demonstrează legătura dintre Bitea şi patroana Formatica, extrem de bine mascată printr-o încrengătură de firme în care apar mai multe personaje, punctul de pornire fiind firma Smart Media Systems, înfiinţată în anul 2010 de către Alin Bobiţan Sebastian, fostul şef de cabinet al senatorului de Bihor, Petru Filip, care a cedat apoi părţile sale sociale Fundaţiei Conect (înfiinţată în 2006 de Cristian Bitea).

Din această fundaţie ajung să se „nască”, în cascadă, mai multe firme administrate de aceleaşi personaje care controlează în prezent firma parteneră a instituţiei din a cărei conducere face parte Bitea, arată ziarul.

De altfel, BIHOREANUL a fost cel care a dezvăluit, pe marginea celebrului scandal legat de ridicarea SUV-ului Subaru Tribeca de către funcţionarii Primăriei Oradea că maşina aflată în folosinţa subprefectului Bitea era deţinută nu de acesta, ci de firma SC Travel Management Services SRL. Societatea respectivă este rezultată din Fundaţia Conect administrată de Carmen Adriana Vlad, chiar cea care a reuşit să introducă Formatica SRL pe piaţa cursurilor pentru funcţionari, la scurt timp după înfiinţare.

Cristian Bitea nu a dat explicaţii prea convingătoare cu privire la legăturile pe care le are cu afaceristele racordate acum la bani publici prin intermediul ANFP. „Este o relaţie, cum să vă spun. Le ştiu, dar nu de prietenie. Sigur că ridică semne de întrebare. Eu nu am o obligaţie ca să stau să văd cu cine se asociază. Puteţi să speculaţi, dar nu există din punctul meu de vedere nicio problemă”, a declarat Cristian Bitea pentru „Adevărul”. Cât despre SUV-ul bucluclaş, explicaţia a fost şi mai străvezie: „Eu am rugat un coleg de-al meu să îmi dea această maşină. A fost un deces atunci al fostului conducător. Mi-a dat-o şi aşa a fost”...

Ziarul “Adevărul”, care îl cataloghează pe Bitea “un traseist de marcă”, arată că formarea profesională a funcţionarilor publici din România, de regulă în staţiuni turistice în care angajaţii statului merg cu familia „la perfecţionare”, a fost transformată într-o adevărată industrie, de milioane de euro. În mentalitatea multor funcţionari publici cursurile organizate la Mamaia, Predeal, Băile Felix, Sinaia sau alte destinaţii turistice nu sunt altceva decât un concediu pe bani publici.

Citiţi întregul articol aici: Caracatiţa care trimite funcţionari la munte şi la mare. Cum ajungi „bazat“ într-o megaindustrie pe bani publici