Primăria e pe cale să rămână fără unul dintre directori. Şeful Administraţiei Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi (foto), a susţinut un interviu şi a fost declarat acceptat pentru postul de director al unei sucursale Siemens din Baia Mare.

În condiţiile în care firma i-a promis un salariu de trei ori mai mare, funcţionarul ia serios în calcul varianta navetei şi să lase pe seama altora evacuarea din locuinţe a ţiganilor care s-au instalat abuziv şi încasarea de amenzi de la şoferii care parchează neregulamentar.

Mai ales că într-un asemenea post, un angajat care nu ia şpagă nu reuşeşte să înmulţească decât un singur lucru: numărul duşmanilor...