Într-o conferinţă de presă susţinută joi, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocupare a Forţei de Muncă, Doru Drăghici, a afirmat că angaţii instituţiei pe care o conduce sunt sufocaţi din cauza numeroaselor dosare pe care trebuie să le gestioneze lună de lună.

"Bihorul are cel mai mare număr de dosare pe salariat, aproximativ 300, ceea ce este foarte mult", a spus directorul. "Majoritatea judeţelor angajaţii au sub 200 de dosare. Ilfov, de pildă, are 74 de dosare pe salariat, adică un volum de 4 ori mai mic", a arătat directorul.

Drăghici a declarat că au fost situaţii în care salariaţii de la agenţia locală nu au făcut faţă volumului de lucru şi a fost nevoie ca personal din alte locuri să fie relocat. "Volumul mare de muncă înseamnă posibilitatea de a greşi, de a enerva oamenii care aşteaptă, posibilitatea de a oferi servicii de slabă calitate, căci absolut totul, inclusiv consilierea (în găsirea unui loc de muncă - n.r) se face pe fugă", a spus el.

Managerul a adăugat că a pus de nenumărate ori problema în faţa conducerii Agenţiei Naţionale, dar degeaba. "De câte ori am ridicat această problemă, am primit acelaşi răspuns: "Sunteţi un judeţ fără probleme mari, fără dificultăţi..."", a spus el.

Şeful AJOFM a explicat să s-a ajuns în acestă situaţie din cauză că şefii din Capitală au luat decizia tăierilor posturilor în funcţie de rata şomajului la nivelul judeţelor. "Din păcate, am avut de suferit din cauza ratei şomajului, la cele trei restructurări de la nivelul agenţiei naţionale", susţine el.

În prezent, rata şomajului a ajuns la 4,36, Bihorul situându-se pe locul 7 în ţară. Drăghici a punctat că acest fapt nu înseamnă că avem mai puţini şomeri şi nici nu e neapărat un semn de prosperitate, având în vedere modul de calcul al acesteia, dar şi munca la negru. "Bihorul este între cele mai mari judeţe din ţară, iar dacă numitorul este mare, e clar că rata este mai scăzută", a explicat Drăghici.

La 29 februarie, în Bihor numărul şomerilor înregistraţi la AJOFM era de 12.317. Dintre aceştia, 5.165 sunt îndemnizaţi. Judeţul e pe locul 27 la nivel naţional.