Şeful Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, Dragoş Doroş, a demisionat, joi seară, din funcţie, după ce Guvernul a anunţat că formularul 088 va fi eliminat, iar ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a anunţat că va face o evaluare a activităţii conducerii.

"Nu plec din cauza scandalului legat de gaura din buget. Pur şi simplu se schimbă echipa. A fost decizia mea. Mă întorc în mediul privat de unde am venit. Este normal că atunci când se schimbă conducerea să vină oameni noi", a declarat Dragoş Doroş.

Acesta a spus că îşi va lua concediu o lună "undeva în ţară fiindcă eu nu am suficient de mulţi bani" şi a precizat că eliminarea formularului 088 va fi sarcina noului preşedinte al agenţiei, decizia fiind susţinută de partid.

Dragoş Doroş a fost numit şef al ANAF, cu rang de secretat de stat, potrivit unei decizii a prim-ministrului Dacian Cioloş, publicate în Monitorul Oficial pe 4 martie 2016.

În şedinţa de joi, atât premierul Sorin Grindeanu, cât şi ministrul Finanţelor s-au arătat nemulţumiţi de faptul că platforma electronică de plata a taxelor şi impozitelor a fost nefuncţională şi că ANAF nu colectează suficienţi bani la buget. "Vom analiză activitatea conducerii ANAF", a declarat, Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor.

Fostul preşedinte al ANAF declara, într-un interviu pentru Capital, că "de anul acesta sunt peste 7 milioane de documente care vor putea fi emise şi depuse online de către contribuabili. Vorbim aici de adeverinţe de venit, certificate de atestare fiscală şi aşa mai departe. De asemenea, până la finalul anului, vom lansa o aplicaţie a ANAF cu informaţii şi notificări care să vină în ajutorul contribuabililor. Toată marfa confiscată de ANAF se va putea cumpăra, în circa două luni, online, transportul fiind asigurat contracost. Va fi un magazin virtual al Fiscului la care vor avea acces toţi cei interesaţi", a precizat el. Potrivit acestuia, toate persoanele fizice, dar şi cele juridice, îşi vor putea plăti taxele impozitele şi online, prin ghişeul.ro.