Încă un bihorean ajunge demnitar cu rang de secretar de stat. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, remis joi, premierul Victor Ponta a semnat numirea şefului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, Ovidiu Dăescu, drept comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu. De la începutul lunii mai, Garda de Mediu era condusă de un comisar interimar, după ce fostul comisar, Silvian Ionescu, şi-a dat demisia.

Conform comunicatului, decizia ce-l vizează pe Dăescu, la fel ca restul deciziilor date de prim-ministru, va intra în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial.

Garda Naţională de Mediu mai are un bihorean în conducere, PDL-istul Radu Pentie jr., care ocupă funcţia de comisar adjunct, dar e de aşteptat să fie la rândul său înlocuit de noua guvernare.

Membru PSD, Ovidiu Dăescu este director executiv APM Bihor din iunie 2009.