Grupul american Apple a anunţat demisia patronului şi cofondatorului Steve Jobs. Acesta se afla în concediu medical din ianuarie.
Consiliul de administraţie l-a numit în locul acestuia pe Tim Cook, numărul doi în ierarhia companiei şi angajat de 13 ani la Apple.
"Am spus întotdeauna că, dacă va veni ziua în care nu-mi voi mai putea îndeplini îndatoririle în calitate de director al Apple, voi fi primul care va spune acest lucru", scrie Jobs, într-o scrisoare adresată consiliului de administraţie şi "comunităţii Apple".
"Din nefericire, această zi a venit. Demisionez deci din funcţia de director general al Apple", adaugă el.
Jobs se află pe locul doi într-un top internaţional al celor mai influente persoane din lume, după fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg. Compania Apple are o valoare de piaţă cât cele 32 de mari bănci din zona euro la un loc.