Membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, din care fac parte cele şase judeţe ale regiunii, s-au întrunit luni şi au ales noua componenţă a acestui organism de conducere colectivă a regiunii.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest, preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională a fost numit preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, iar şeful CJ Bihor, Pasztor Sandor, va fi vicepreşedinte al acestui organism colegial de conducere.

Conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională este asigurată prin rotaţie, din rândul membrilor acestui for, ce include reprezentanţii tuturor celor şase consilii judeţene din regiune.

Tot luni, noul preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională, Tiberiu Marc, a fost nominalizat şi ca reprezentant al regiunii în Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2014-2020 din partea celor şase judeţe din regiune, iar ca membru supleant, în lipsa acestuia, a fost nominalizat Pasztor.

Membrii CDR au mai aprobat şi Raportul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru anul 2015, precum şi raportul pentru semestrul I 2016.