Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut, marţi, de procurorii DNA, sub acuzaţia de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este cercetat şi fiul şefului CJ, deputatul PSD Vlad Cosma, despre care procurorii spun că a intermediat şpăgi de 4,4 milioane de euro de la firme cu care CJ Prahova are contract.

Potrivit Mediafax, procurorii îl acuză pe Vlad Cosma că ar fi primit 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor firme cărora le erau supraevaluate contractele cu CJ.

"Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale au rezultat indicii rezonabile că inculpatul Cosma Vlad Alexandru, împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins şi a primit, în perioada 2012 - 2013, de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 de lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale, pe care, în fapt, aceştia le controlau. Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi", arată procurorii DNA.