Faptul că judeţul Bihor este pe locul 3 în ţară în clasamentul absenţilor la Evaluarea Naţională nu este nicio tragedie, susține inspectorul şcolar general Virgil Blage.
Acesta spune că datele din anii trecuţi arată că elevii care nu participă la examenul de la absolvirea gimnaziului optează pentru învăţământul profesional şi dual, unde nu este necesară promovarea Evaluării Naţionale.
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, Blage a declarat că la proba de limba română au absentat 591 de elevi bihoreni (reprezentând un procent de 11%), la matematică 596 (11%), iar la limba maternă 204 (reprezentând 18% din totalul de 1.114 înscrişi).
"Am făcut şi o medie agregată (între absentările la fiecare probă - n.r.) şi la rata de prezenţă este de 86,43%, iar a absenţilor de 13,57%", a declarat Blage.
Pe lângă elevii care s-au înscris la Evaluarea Naţională şi au absentat, în Bihor mai sunt 282 de elevi care au promovat clasa a VIII-a şi care nici măcar nu s-au înscris la examen.
Cei mai mulţi dintre aceştia se vor îndrepta, cel mai probabil, spre clasele de învăţământ profesional. "Numărul absenţilor nu este nici pe departe ceva neobişnuit, nici o tragedie. Faptul că suntem pe locul 3 în ţară la numărul de absenţi s-ar putea regăsi într-un alt clasament, pe locul 2 sau 3, de absorbţie a elevilor în învăţământul profesional sau tehnic. Aceşti copii care nu au participat la examene, din diferite motive, 1.030 în total, se regăsesc în clasele de profesional", a declarat Blage.
În anul şcolar trecut, 1.100 de absolvenţi de gimnaziu au ales clasele profesionale şi duale. "Anul acesta ne-am preconizat să realizăm 71 de clase, pentru care deja putem conta pe 1.030 de elevi. Probabil că vor mai fi şi alţii - după ce vor vedea rezultatele Evaluării Naţionale - care se vor orienta spre învăţământul profesional", a precizat şeful IŞJ Bihor.
Inspectorul şcolar general a mai spus că interesul părinţilor şi elevilor faţă de învăţământul profesional creşte graţie avantajelor pe care le oferă acest sistem. "În ultima vreme, bursele pentru învăţământul dual sunt generoase, provin de la Minister şi de la agenţii economici. Se mai adaugă facilităţile oferite de consiliile locale, adică internat, cazare, mâncare. S-a schimbat şi optica: oamenii nu mai privesc învăţământul profesional cum îl priveau în urmă cu zece ani, chiar cu cinci. Tot mai mulţi părinţi şi elevi cred că au o abordare mult mai practică a ceea ce înseamnă parcursul şcolar: este bine să ai o meserie, un sprijin financiar consistent pe perioada învăţării şi mai ales un loc de muncă asigurat", a mai spus Blage.
Cât despre Evaluarea Naţională, care s-a desfăşurat în această săptămână, şeful IŞJ a reamintit că examenul s-a derulat fără incidente.
"Asigurarea asistenţei medicale - şi mulţumesc DASO şi DSP - a fost impecabilă. Am avut un cadru medical la fiecare 50 de elevi şi la fel vom avea la Bacalaureat. Nu s-a înregistrat niciun elev cu temperatura mai mare de 37,3", a declarat inspectorul şcolar general.