Noi gafe ale administrației lui Donald Trump ies la lumină. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a împărtășit planuri detaliate despre o operațiune militară împotriva rebelilor Houthi din Yemen într-un al doilea grup de chat pe Signal, de această dată de pe telefonul său personal și într-un grup care îi includea pe soția sa, avocatul și fratele său, a dezvăluit The New York Times.

Informaţiile distribuite de Pete Hegseth pe Signal se refereau la orele de zbor pentru avioanele F/A-18 Hornet care îi ţintesc pe rebelii houthi din Yemen. În esenţă, erau aceleaşi planuri de atac pe care le împărtăşise şi pe un alt chat, în aceeaşi zi, şi care l-a inclus din greşeală pe redactorul-şef de la publicaţia The Atlantic.

Chatul în care era soția oficialului și fratele acestuia a fost creat în timpul procesului turbulent de confirmare a lui Hegseth, un fost veteran și fost prezentator Fox News, ca modalitate de a permite celor mai apropiați aliați ai săi să își coordoneze strategiile. Totuși, Hegseth a continuat să folosească acel chat, care ajunsese să includă peste o duzină de persoane, și după ce a fost confirmat oficial în funcție, au adăugat sursele citate de ziar.

Această dezvăluire vine într-un moment în care unii dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Hegseth au început să își exprime îngrijorările privind capacitatea de judecată a secretarului, inclusiv fostul său secretar de presă, John Ullyot, și trei foști oficiali de rang înalt pe care Hegseth i-a concediat săptămâna trecută — principalul său consilier Dan Caldwell, adjunctul șefului de cabinet Darin Selnick și Colin Carroll, fost șef de cabinet adjunct al Departamentului Apărării, scrie CNN.

„A fost o lună de haos total la Pentagon. De la scurgeri de planuri operaționale sensibile la concedieri în masă, disfuncționalitățile sunt acum o distragere majoră pentru președinte — care merită mai mult de la conducerea sa de vârf”, a declarat Ullyot într-o declarație obținută de CNN.

Informații despre atacuri

Acest al doilea chat pe Signal este separat de cel în care Hegseth a comunicat cu oficiali guvernamentali despre planuri militare, chat care este deja investigat de inspectorul general interimar al Departamentului Apărării.

La fel ca în primul caz, dezvăluit public de The Atlantic după ce editorul publicației a fost inclus din greșeală de consilierul pe securitate națională Mike Waltz, și în acest al doilea chat Hegseth a împărtășit informații despre atacurile planificate împotriva rebelilor Houthi, potrivit surselor.

Fratele lui Hegseth, Phil, precum și avocatul său, Tim Parlatore, lucrează amândoi la Departamentul Apărării. Soția lui Hegseth, Jennifer, nu deține o funcție oficială, deși la începutul mandatului său, Hegseth a inclus-o frecvent în întâlnirile cu lideri străini. Nu este clar dacă toate persoanele din acel al doilea chat aveau certificat de securitate.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat duminică seara pe Twitter că „nu a fost distribuită nicio informație clasificată în niciun chat de pe Signal”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!