Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, vineri, că a reţinut 14 persoane în dosarul permiselor obţinute fraudulos la Suceava, între cei reţinuţi numărându-se şi fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conduceri şi Înmatriculări Vehicule Suceava, Radu Ionuţ Obreja, care - arată procurorii - primea şpăgi chiar şi de peste 20.000 de euro pe zi.

"În cele trei cauze menţionate în comunicatele anterioare, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 şi 27 noiembrie 2020, a unui număr de 14 inculpaţi în legătură cu presupusa fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere şi înmatricularea autoturismelor", se arată într-un comunicat al DNA. 

În aceeaşi informare se precizează că: "O situaţie specială este cea a  inculpatului Obreja Radu-Ionuţ, persoană care, în anumite zile, în funcţie de numărul de candidaţi care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro". 

Amintim că procurorii anticorupţie au descins, joi, în 67 de percheziţii în trei cauze privind darea de mită pentru permise şi înmatriculări. Peste 1,2 milioane de euro şi sute de mii de lei, dar şi ceasuri scumpe şi maşini de lux au fost confiscate în urma acţiunilor. Mai mulți polițiști și funcționari sunt bănuiți că facilitau obținerea de permise de conducere și înmatriculări pe șpăgi grase, în afacere fiind implicați și instructori auto sau de la RAR. Anchetatorii au confiscat inclusiv maşini de lux, dar și sume uriașe, ținute în sacoșe și în lighean.

"În marea majoritate a situaţiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiaşi zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu «albirea banilor». Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obţinute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziţiona diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuţ fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piaţa neagră a schimbului ilegal de valută", au transmis, vineri, anchetatorii.

Grupul infracţional nu se temea că va fi prins pentru că ar fi beneficiat de protecţie de la nivel înalt. Inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, ar fi asigurat protecţie juridică activităţii infracţionale de corupţie derulată la nivelul serviciului de permise Suceava.  Protecţia juridică, asigurată de ofiţerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informaţii la care avusese acces în virtutea atribuţiilor, informaţii menite să îl favorizeze pe Radu Obreja.  

"La data de 18 august 2020, ofiţerul de poliţie Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la şeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuţ, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi şi primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu şi furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii cunoscute în virtutea atribuţiilor de serviciu. Conduita ofiţerului l-ar fi pus la adăpost pe şeful compartimentului permise şi pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracţională de corupţie desfăşurată în legătură cu permiselor de conducere", se mai arată în comunicat.