În urmă cu trei luni, regulile de colectare a deşeurilor s-au schimbat radical, iar întrebarea pe care orădenii şi-au pus-o cel mai des a vizat costurile lunare. În locul unui tarif fix pe persoană, cum era înainte, facturile variază în funcţie de cantitatea de deşeuri generată într-o gospodărie şi de tipul acestora.

Mulţi orădeni au descoperit soluţia corectă pentru a menţine costurile cât mai scăzute: colectarea separată. Cu cât trimit mai puţine gunoaie la haldă, cu atât plătesc mai puţin!

Tarife diferite

Din 1 aprilie, în Oradea deşeurile se colectează separat în trei fracţii - reciclabilă, biodegradabilă şi reziduală - iar locuitorii oraşului nu mai achită un tarif unic pe persoană de 11,6 lei, ca până atunci, ci în funcţie de câte mizerii aruncă. În vreme ce la casele din Oradea regulile noi au fost deja implementate, la blocuri au fost amânate până anul viitor, după ce asociaţiile de proprietari au refuzat să semneze contractele de salubritate.

Cu votul Consiliului Local, operatorul de salubritate RER Vest practică tarife distincte pentru fiecare fracţie. Cele mai scumpe sunt deşeurile reziduale (pubela neagră), care ajung în depozitul ecologic din Episcopia şi an de an atrag amenzi pentru oraş. O golire a unei pubele reziduale de 60 de litri costă 6,35 lei, pentru o pubelă de 120 litri preţul este de 12,70 lei, iar pentru una de 240 litri - 25,40 lei. 

Pentru deşeurile biodegradabile (pubela maro), tariful unei goliri la 60 litri este de 3,67 lei, la 120 litri de 7,35 lei, iar la 240 litri de 14,69 lei. În cazul deşeurilor reciclabile, orădenii de la case fie plătesc lunar o sumă fixă de 19,22 lei şi aruncă oricât de mulţi saci cu ambalaje au, fie optează pentru microciparea unei pubele pe care o deţin şi atunci achită 5,70 lei pentru o golire. 

RER vine mai des

După trei luni de funcţionare a noului sistem, mulţi orădeni spun că plătesc facturi similare celor dinainte de aprilie sau chiar mai mici, cu toate că au utilajele RER Vest la poartă de 12 ori pe lună, nu de 6 ori, ca până atunci!

"Avem facturi mai mici. Pubela neagră o scot foarte rar, poate o dată pe lună, cea maro săptămânal, dar nici nu se umple. În schimb, în ziua de reciclabile scot câte 3-4 saci", spune Ciprian Luncan. Cei 4 membri ai gospodăriei sale selectează riguros deşeurile şi astfel obţin costuri mai mici decât anul trecut, când erau doar 3.

"Avem facturi mai mici. Suntem 3 persoane, am declarat real şi înainte, şi scoatem fiecare fracţie doar la două săptămâni", spune şi Maria Rusu. 

La jumătate

Sarkadi Szabolcs locuieşte într-o curte comună cu 20 de persoane care împart recipientele şi spune că facturile s-au înjumătăţit! "Este mai mică factura cu 50%. Concret, în loc de 290 lei, am plătit 125. Doar să fii atent, să selectezi gunoiul şi să scoţi pubela pentru ridicare numai când este plină", zice bărbatul. 

Un alt orădean, Gabriel Jurge, spune că umple pubelele de 60 litri o dată la trei săptămâni. "Aş putea să fac economii, dar nu ţin gunoaiele, deoarece miros", zice el. 

Alţi orădeni au găsit soluţie şi pentru asta. "Plătesc tot ca înainte sau mai puţin. Predau deşeuri reciclabile în saci în fiecare săptămână, tomberonul negru o dată pe lună, iar cel maro deloc, deoarece mi-am achiziţionat un compostor, unde transform resturile vegetale în compost prin grădină. Nu miroase!", spune Carmen Dumitriu.

De ce e mai scump?

În schimb, se plâng de costuri mai mari orădenii care stau singuri şi care au optat pentru colectarea reciclabilelor în saci, ceea ce automat face ca factura să fie mai mare decât înainte, când plăteau doar 11,6 lei. Din spusele lor, facturile încep lunar de la circa 30 lei. 

De asemenea, au facturi mai mari cei care sunt nevoiţi să scoată pubela neagră săptămânal, pentru că au bebeluşi sau îngrijesc bătrâni cu scutece, ori cei care nu sortează riguros deşeurile.

O altă categorie de orădeni care se plâng de facturi mărite sunt cei care înainte nu au declarat numărul real de persoane. Conform datelor RER Vest, din circa 20.000 de contracte încheiate la case, 9.000 erau pentru 1 persoană, tot atâtea pentru 2 persoane, circa 1.000 pentru 3 persoane şi doar 700 pentru 4 persoane. Dacă evidenţa ar fi fost reală, însemna că, din 10 case pe o stradă, în 9 stau bătrâni singuri şi părinţi fără copii!

Fără îndoială, noul sistem de salubritate presupune mai multă responsabilitate din partea orădenilor, dar avantajele pentru oraş şi, implicit, pentru locuitorii săi apar doar dacă o cantitate cât mai mare din gunoaie este valorificată. Altfel, muntele de gunoaie va continua să crească la marginea oraşului, iar Oradea va plăti amenzi tot mai mari...