În iulie trebuia să se facă recepţia finală a sediului noii Biblioteci Judeţene, ctitorie a regimului Alexandru Kiss-Beni Rus. Din păcate pentru orădeni, ţiglele de pe acoperiş dădeau semne evidente de oboseală, aşa că fratele Ţîrle a refuzat să dea cu pixul.

De altfel, Bihorel a aflat că povestea ţiglelor stricate e una cu dichis. Imediat după ce au fost montate, în 2008, firma furnizoare a înştiinţat compania Selina că din greşeală a furnizat nişte rebuturi, dar s-a angajat să expedieze altele, şi încă gratuit.

Cum asta însemna numai bătaie de cap, căci trebuia să-şi pună muncitorii să mai lucreze o dată în acelaşi preţ, afaceristul Beni Rus a refuzat, mai ales că pe atunci credea că şefia hoaverului Sanyi Kiss la Judeţ va fi eternă. Acum însă a trecut la muncă, cu ciocul mic, decis să predea cum trebuie lucrarea. Altfel, adio recepţie finală şi banii aferenţi...