Chiar dacă, pentru unii elevi, şcoala va reîncepe luni faţă în faţă, instrumentele online vor fi folosite în continuare de mulţi dintre dascăli şi şcolari.
De aceea, Asociaţia pentru Educaţie şi Formare "TopFormalis" organizează un seminar online dedicat tuturor elevilor, studenţilor, profesorilor şi părinţilor interesaţi de strategiile didactice necesare predării de la distanţă.
Intitulat "Instrumente online utilizate în predarea sincronă şi asincronă", seminarul se va ţine pe platforma Zoom, marţi (16 februarie), între orele 18 şi 20. Cei care doresc să participe trebuie doar să intre pe blogul asociaţiei şi să completeze formularul de înscriere.
Participarea va fi gratuită, iar moderatori vor fi două profesoare din Oradea: Marcela Urs (Colegiul Tehnic "Traian Vuia") şi Gabriela Susa (Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Orizont"). Termenul limită pentru înscrieri este 14 februarie.