Rezultatele elevilor bihoreni la examenele de Evaluare Națională și bacalaureat din această vară au fost analizate miercuri, la ședința lunară a Colegiului Prefectural Bihor.

Abrudan HoreaȘeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan (foto), a prezentat în fața prefectului Dumitru Țiplea și a directorilor de instituții deconcentrate din județ nu doar rezultatele obținute de absolvenții de gimnaziu și de liceu, ci și anomalii pe care le-a identificat în interpretarea lor și pe care recent le-a prezentat și într-o conferință de presă.

Printre altele, Abrudan a vorbit despre discrepanța mare dintre notele obținute de elevii de la orașe față de cei de la țară, dar și școlile unde elevii cu medii mare au luat note mici la Evaluarea Națională, semn că, în timpul anilor de școală, au fost supra-evaluați de profesorii lor.

De asemenea, Abrudan a subliniat că 10% dintre elevii romi din Bihor au abandonat școala într-un singur an, iar zeci de absolvenți de gimnaziu care aparțin acestei etnii nu au de gând nici în această vară să se înscrie în clasa a IX-a, deși învățământul este obligatoriu în România până la nivel liceal inclusiv. „Voi face apel și în scris către școli și primării, pentru că asistența socială din cadrul unităților administrativ-teritoriale trebuie să se intereseze de acești copii”, a declarat Abrudan.

BekesiDeși, de regulă, directorii nu au multe de comentat la colegiile prefecturale, la finalul prezentării făcute de inspectorul școlar general a luat cuvântul directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Békési Csaba (foto), care la rândul său a tras un semnal de alarmă: problemele de pe piața muncii, inclusiv salariile mici și lipsa angajaților calificați, derivă din starea învățământului.

„Dacă azi ne plângem de lipsa forței de muncă calificată, de valoarea adăugată scăzută a întreprinderilor din Bihor, de nivelul de salarizare sub media națională, de PIB per capita, toate în mare parte sunt izvorâte din aceste probleme ale învățământului”, a spus Békési.

„Dacă nu vom avea o resetare a sistemului educațional, vom suferi cu toții”, a avertizat specialistul.

Țiplea DumitruPrefectul Dumitru Țiplea (foto) a spus că este de datoria tuturor directorilor de instituții publice să propună soluții, dar fără ca vreo strategie în acest sens să fie asumată.

O cauză a rezultatelor slabe ale elevilor, unanim acceptată, este cea a claselor simultane din școlile de la țară, în care sunt colegi elevi de vârste diferite, pentru că numărul lor este prea mic astfel încât școala să aibă clase pe fiecare nivel. „Învățământul simultan este un cancer al învățământului românesc”, a declarat Țiplea, lăudându-l pe Abrudan că în ultimii ani a încercat să determine directorii de școli și primarii să renunțe la aceste clase.

Pe de altă parte, șeful IȘJ Bihor a înaintat o altă posibilă soluție pentru creșterea calității educației: cadrele didactice să nu mai fie titulare ale sistemului, ci ale unei școli. „Dacă ești angajat al acestei școli și nu mai sunt copii (n.r. în clase), lucrul acesta s-ar putea să te doară”, a declarat Abrudan, convins că, dacă profesorii nu au siguranța locului de muncă, ar arăta mai mult interes în fața elevilor.

Raportul prezentat de șeful IȘJ Bihor la Prefectură:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!